Mi-au fost “adjudecate” două misiuni imposibile: prima, să scriu editorial, a doua să scriu despre “flori și fete”, ca să vă introduc în tema lunii. În plus, ca zmeură pe tort, mi-a venit rândul chiar în luna femeii, lună în care suntem cu toate cele mai frumoase, cele mai deștepte, cele mai! Deci, ce-ar mai fi de adăugat?
Luna asta, it’s all about us. Primim flori, pentru că așa trebuie, primim cadouri, pentru că e luna noastră, primim “La mulți ani”-uri, până ne ies pe urechi:). Toooată lumea organizează seri/petreceri “tematice” pentru noi, primim 1+1 gratis, flori, lumânări, fundițe, inimioare, roz-uri, pantofi, gentuțe, eșărfioare… ce-am uitat?!?
Noi, fetele, ne simțim datoare să ne “împachetăm” frumos, mai frumos ca de obicei, că… e luna noastră. Ne cocoțăm pe tocuri, ne parfumăm exagerat, ne punem prea mult ruj pe buze… și îi obligăm pe bărbaţi să se simtă datori să ne admire, să ne iubească, să ne aducă flori, să ne cumpere cadouri. Pentru că noi suntem frumoase și deștepte… și merităm toate astea. Vă întreb, asta e tot ce vrem de fapt?
Luna asta nu vreau flori, nici cadouri, nici altceva… doar vorbe frumoase, ne-spuse doar din vârful buzelor. Vorbe care să mă facă să mă simt cea mai cea! N-am primit niciodată mărtișor în formă de vorbă frumoasă…. nu s-a gândit nimeni să-l inventeze? Pentru mine, pentru noi?
Sursă foto: Sonia Nechifor, Weheartit.com