
Luni, 7 ianuarie 2013, începând cu ora 17.00, va avea loc spectacolul de lansare a CD-ului “Alcool”. Albumul conţine piese inspirate de textele poetului clujean Ion Mureşan, interpretate de Ada Milea, alături de artistul Bobo Burlăcianu şi actorul Cristian Rigman.
La lansare vor lua cuvântul Ion Mureşan, Mihai Măniuţiu, Ioan Groşan şi Gavril Ţărmure.
Preţul unui bilet de intrare este 10 lei, iar albumul va putea fi achiziţionat la preţul de 20 de lei. Biletele pot fi cumpărate de la agenţia de bilete a Teatrului Naţional Cluj, dar şi de la Casa de Cultură a Studenţilor.
Spectacolul va avea loc în sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai, situată pe str. Mihail Kogălniceanu, nr. 3.
Ion Mureşan a fost recompensat la sfârşitul anului 2012 cu premiul Academiei Române, într-o ceremonie care a avut loc la București. „Cartea Alcool” a apărut în 2010, iar în 2011 a primit premiul pentru cea mai bună carte de poezie din partea Uniunii Scriitorilor din România.