Cvartetul Transilvan va susține săptămâna aceasta două recitaluri. Joi, 6 decembrie, cvartetul de coarde va încânta publicul clujean la Muzeul de Artă, prin Recitalul cameral “Divertismente muzicale”, iar vineri, 7 decembrie, cei patru vor cânta și în Sala Mare a Primăriei din Turda. De menționat este faptul că violonistul Gabriel Croitoru va cânta pe vioara lui George Enescu, Guarneri del Gesu.
Programul recitalului: lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert, Antonín Dvořák, Pietro Mascagni, Edward Elgar, John Williams, Jules Massenet,Carlos Gardel, Fritz Kreisler şi suite folclorice româneşti.
Concertul din 6 decembrie va avea loc în sala Tonitza de la Muzeul de Artă, începând cu ora 19:00.
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până miercuri între orele 10-16 sau joi între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de recital, la Sala Tonitza, din incinta Muzeului de Artă, Cluj.