Clubul Lions Transilvania continuă proiectele sale de strângere de fonduri pentru ajutorarea copiilor şi, în anul Caragiale, aduce pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca piesa „O scrisoare pierdută”, cu participarea lui Claudiu Bleonţ alături de artiştii Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Piesa reprezintă o punere în scenă modernă a celebrului text dramaturgic, în regia maestrului Mircea Cornişteanu.
Spectacolul va avea loc în data de 27 noiembrie, la ora 19.00, iar biletele se pot achiziţiona de la Agenţia Teatrului Naţional Cluj-Napoca, din Piaţa Ştefan cel Mare.
„Se împlinesc 100 de ani de la moartea şi 150 de ani de la naşterea mereu tânărului şi actualului dramaturg I.L.Caragiale. Ne-am gândit ca, în acest an, să punem jocul actorilor în slujba copiilor cu autism, astfel, fondurile strânse cu acest prilej vor fi direcţionate în întregime Asociaţiei Autism Transilvania pentru a sprijini eforturile acestora de integrare a copiilor cu afecţiuni din spectrul autist în lumea tuturor copiilor”, a declarat Răzvan Rotta, reprezentant Club Lions Transilvania.
