Vineri, 31 mai, se dă startul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, la Cluj. Timp de 10 zile, iubitorii de film vor putea viziona peste 200 de pelicule produse în 63 de țări.
Pe lângă premiere absolute și filme care au făcut istorie, participanții la eveniment se vor putea bucura și de concerte ale unor artiști muzicali de renume, filme cu teme culinare urmate mai apoi de cine speciale, de binecunoscutele cine-concerte care îmbină filmele mute cu muzică de orchestră sau de workshop-uri și masterclass-uri susținute de experți din lumea filmului.
Invitatul special al ediției cu numărul 18 este actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage. Deținător al unui premiu Oscar și distins cu numeroase alte premii în cadrul marilor festivaluri de film din lume, Nicolas Cage va primi din partea TIFF Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale de-a lungul unei cariere de aproape 40 de ani.
Tot la Cluj va fi prezent și regizorul, scenaristul și producătorul Michel Gondry care a fost la rândul său premiat cu Oscar pentru scenariul original al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004).
Actorul Marcel Iureș va primi premiul de excelență al TIFF pentru cariera sa impresionantă, marcată de zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume, trei Premii UNITER și apariții nenumărate în producții cinematografice care s-au bucurat de succes internațional. Cinefilii îi vor reîntâlni la Cluj și pe Horațiu Mălăele, Dana Dogaru și Iosif Paștină, care vor fi prezenți la proiecția specială „Moromeții 2”.
Ediția cu numărul 18 a TIFF își va închide porțile pe data de 9 iunie.