Gianina Corondan își lansează astăzi videoclipul piesei „Nani Nani” de Mr. G. Evenimentul va avea loc luni, 25 noiembrie, de la ora 20:00, în Club Control, București.
Piesa „Nani Nani” este dinamică, nonconformistă, cu anumite valențe teatrale. Surprinde printr-o altă abordare a orchestrației și interpretării. Textul „Nani Nani” aparține Gianinei și caută să descifreze mirajul îndemnului „la culcare”, cu efectele sale personale, dar și sociale. Este un pamflet muzical, o satiră despre noi înșine, un joc cu porunci cărora vom vedea dacă și de ce ne supunem.
Videoclipul a fost realizat alternativ de Cătălin Borozia și Ioana Maximilian, unul începând, iar celălalt a sfârșit filmările și munca de editare cu intenția de a se întâlni undeva la mijloc, pentru că Gianina expune adeseori cortina experimentului în ceea ce face. Special guest star în acest videoclip este actorul Claudiu Istodor.
Sursă foto: facebook.com/GianinaCorondanOfficial