Mâine, 10 octombrie, librăria Cărtureşti găduieşte evenimentul „La un ceai cu Vlad Moldovan şi cărţile lui” – un dialog cu autorul, care va fi moderat de Mihai Mateiu.
Întâlnirea de mâine face parte din cadrul proiectului „Dialoguri cu scriitorii români”, lansat de librăriile Cărtureşti în aprilie 2013.
Vlad Moldovan s-a născut la 9 noiembrie 1981. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. În prezent este redactor la revista Steaua.
Cu primul său volum de poezie, ”Blank”, câştigă Premiul de debut al Editurii Cartea Românească – 2007, iar pentru ”Dispars”, cea de-a doua apariţie editorială, primeşte Premiul ”Tânărul scriitor al anului 2012” al Galei Tinerilor Scriitori.