Între 5 şi 17 august va avea loc Târgul internaţional de arte şi meşteşuguri de la Ierusalim, unde România va avea un stand special amenajat, cu obiecte specifice pentru Valea Prahovei.
Târgul a ajuns la cea de-a 38-a ediţie, iar în acest an, meşterii prezenţi la standul României vor oferi workshop-uri ad-hoc şi explicaţii detaliate despre meşteşugurile, tradiţiile şi turismul rural din Valea Prahovei.
Anca-Mihaela Vitaliş, Alina-Andreea Moraru şi Georgiana Cristina Bălăşescu, cele trei artiste populare care vor fi prezente la standul Românesc, sunt specializate în creaţia pieselor de port popular.
Totodată, publicul prezent la Târgul de la Ierusalim va putea să admire şi să cumpere cămăşi populare româneşti – „ii”, ştergare şi feţe de masă autentice, ţesute în casă, dar şi alte obiecte de artizanat lucrate manual, cu materiale tradiţionale.
Sursa ştire şi foto: mediafax.ro – Cristina Nichituş