Am primit acestă carte scrisă de Jim Bagnola, de la Simona. Cum timpul nu e punctul meu forte, era pe lista mea de to do. După ziua de vineri, odată ajunsă noaptea acasă, am citit-o. M-au inspirat toate acțiunile și oamenii frumoși pe care îi întâlnisem și care mi-au confirmat încă o dată că nu trebuie făcute compromisuri în ceea ce privește valorile în care crezi și că cea mai importantă lecție a vieții este să dăruiești.
Am participat cu drag și emoție la aniversarea a 20 de ani de excelență în educație a Transylvania College. Dat fiind faptul că este un proiect în care cred cu tărie și de care sunt mândră, era normal să plâng de nenumărate ori la discursurile atât de naturale ale familiei, invitaților români și străini, dar mai ales ale copiilor. Aceștia mi-au confirmat faptul că diferențele de educație și percepție asupra vieții între noi și ei, sunt imense și că mai avem multe de învățat de la ei. Lecții importante, oameni de excepție, copii minunați. 20 de ani de excelență în educație a Transylvania College!
[easyrotator]erc_28_1371462756[/easyrotator]
Am fost onorată să primesc primul premiu de “Parent of the Year” din istoria școlii. Sunt fericită că am contribuit la dezvoltarea comunității acestei școli, iar acest premiu mă obligă să continui ceea ce am început. Le mulțumesc tuturor părinților care au fost alături de mine în demersurile pe care le-am întreprins. Consider că acest premiu este al tuturor părinților, eu am fost acolo doar ca să îl ridic în numele nostru.
[easyrotator]erc_16_1371462558[/easyrotator]
În viața asta nu putem face lucruri mari.
Putem face lucruri mici cu dragoste mare.
-Maica Tereza (călugăriță catolică)
[easyrotator]erc_59_1371463013[/easyrotator]
Foto: Tiberiu Matei