Creşte idei pentru un proiect plin de idei – Galeria A1

Ai ascultat vreodată un recital de pian pe stradă? Ţi-ai imaginat un recital de vioară pe un acoperiş? Sau un concert coral într-o parcare auto? Sau un recital de trompetă într-un fost cinema clujean? Ai citit vreodată o poveste publicată pe-o vitrină? Ţi-ai inchipuit cum sună sute de clopoţei pe un pod? Ai vernisat lucruri dragi în stradă?

o lume pt alex

De la aceste întrebări până la realizarea proiectelor rupte din cele mai colorate şi îndrăzneţe vise, n-a mai fost decât un pas pentru un grup de tineri din Cluj. Iată ce spune Alin de la Galeria A1, proiect ce poate fi susţinut prin intermediul platformei crestemidei.ro, despre grupul de prieteni care a devenit A1:

A1 e un grup de prieteni. Personal, eu nu mai cred în ideea de Autor. Mereu folosesc pluralul atunci când mă refer la proiectele și evenimentele noastre. Cred cu tărie că sentința pe care o aplică regizorul Alexei Balabanov cinematografiei: „Nu consider cinematografia artă. Arta e atunci când omul face ceva singur. Pictorul face artă, scriitorul face artă, dar când depinzi de 50 de oameni despre ce artă poate fi vorba, în puii mei?” se aplică de fapt oricărui gen de artă. Eu – de exemplu – nu pot să scriu nici măcar o listă de cumpărături fără un pic de feedback.

Asta ar fi principala noastră trăsătură – de grup coeziv, dar în același timp permisiv. Nu există roluri, sarcini, așa cum nu există nicio condică de semnat. Fiecare își aduce aportul în măsura disponibilității și a talentului personal. Interesant e rezultatul, care până acum nu m-a dezămăgit niciodată.

Pentru că crowdfunding-ul este „cam singura formă de finanțare care le-ar lăsa o doză sănătoasă de libertate”, cei de la A1 s-au înscris pe platforma amintită. Aceştia vor să strângă 8000 de lei pentru a acoperi costurile unui recital de vioară pregătit pentru luna iulie.

„Nu ne-am găsi închiși într-o structură de finanțare deja definită. Așa cum s-ar întâmpla cred – dacă am apela la un sponsor sau la o formă de finanțare clasică – unde apar obligații, planuri, rapoarte etc. E ca și în cazul artei în stradă, unde nu există mediator între eveniment, stencil și public. Ești apreciat sau nu. Ești susținut sau nu. Dialogul e direct”, mai spune Alin.

Nouă ne plac foarte mult proiectele lor. Pentru că… sunt jucăuşe, ne lasă imaginaţia să zboare, pentru că materializează gânduri parcă desprinse din dorinţele unor copii ce cred că totul e posibil, pentru că readuc inocenţa şi bucuria printre noi.

Mâine, într-un loc de poveste, la Castelul Banffy, Galeria A1, sprijinită de Transylvania Trust, organizează un eveniment la care n-ar strica să participaţi. Este vorba de evenimentul „Chopin Unplugged”, care pe lângă recitalul de pian susţinut de Alexandru Negriuc, va include o zi plină de surprize. Preţul unui bilet este de 20 de lei şi 10 lei pentru elevi şi studenţi.

Programul evenimentului:

25 mai – Castelul din Bonțida

16:00
Expoziții:chopin bontida
George Roșu – Grajd de lupi
Raluca Cozma – Boxed Thinking & Crisalide
HungaRomânisme – expoziție colectivă
Ateliere pentru copii:
DoReMi Start! – atelier muzical pentru copii
Ileana Surducan – atelier de desen pentru copii
Bookstory-car cu povești
Instalații:
Fain – Fără titlu
A1 – Joc
Gastronomie:
Prăjitureasa

18:00
Explorare:
Turul ghidat al castelului

21:00
Alexandru Negriuc – Chopin Unplugged – recital de pian

Sursa foto: facebook.com/GaleriaA1