Duminică, odată cu disputarea finalei de simplu dintre polonezul Piotr Gadomski și francezul Maxime Chazal, au luat sfârșit întrecerile din cadrul Banca Transilvania Open 2013, găzduit de Winners Tennis Club din Parcul Rozelor. A învins polonezul, după o partidă fără istoric, cu 6-4 / 6-2.
Alături vă prezentăm câteva imagini de la întâlnirile ultimelor zile – prima parte fiindu-vă prezentată într-o galerie anterioară – într-o încercare de a vă ridica interesul pentru tenis, pentru sport în general. Vă reamintim că, azi, 21 mai, la baza sportivă Unirea începe o altă competiție, de-acum tradițională, anume Cupa Liceelor la fotbal, urmând să ne reîntâlnim cu tenisul peste trei săptămâni, tot la baza Winners Tennis Club, de această dată de o mai mare anvergură. Vă promitem că, vă vom ține la curent cu evenimentele![easyrotator]erc_30_1369119958[/easyrotator]Text şi foto: Tiberiu Matei.