Nu știu cum sunt alții, dar la noi în familie rânduiala sărbătorilor este una sfântă: curățenia, gătitul, încondeiatul ouălor, aranjatul mesei, florile și câte și mai câte alte detalii…
Îmi amintesc perfect încă din copilărie mirosul cozonacilor proaspăt scoși din cuptor, nerăbdarea de a-mi băga mânuțele în cremele pentru prăjituri și entuziasmul vopsitului ouălor. Nimic nu s-a schimbat.
Imaginea mamei o asociez în aglomerația acestor sărbători cu cea a Vestei, zeița care ține focul aprins, pentru a mă întoarce la căldura căminului, pentru a iubi şi a mă simţi iubită la cea mai înaltă dimensiune posibilă. Ea se îngrijeşte de toţi şi de toate, organizează şi deleagă până la nivelul microscopic muncile casnice, pentru ca în final să presare peste tot o „ciupitură” din praful magic ce doar ea îl deţine.
[easyrotator]erc_51_1367686732[/easyrotator]
Încondeiatul ouălor e munca „vestalilor”, a tatei şi a mea: adunarea plantelor pentru decorare este însoţită întotdeauna de povestea copilăriei lui, de dealurile verzi şi frumuseţea locului natal, dozarea perfectă a cojilor de ceapă pentru nuanţa perfectă de roşu se face pe fundalul zgomotos de râsete şi voie bună. Încă din cratiţă, îmi aleg oul invincibil care va avea să rămână intact în urmă tradiţiei „ciocănitului ouălor”.
Pregătirile se încheie abia cu decorarea coşului de Paşti pentru slujba de Înviere, moment în care avem voie să păstrăm liniştea în timp ce mama îşi desfăşoară ritualul moştenit din strămoşi: aranjarea cu grijă a bucatelor tradiţionale pregătite cu drag, alegerea ştergarelor pentru marginile şi acoperirea coşului.
La miezul nopţii luăm lumină şi paşti. În fiecare an mă copleşeşte sentimentul de unitate, de pace şi dorinţa de a fi mai bun, iar peisajul miilor de luminiţe aprinse feeric pare desprins de realitate. După slujbă luăm cină în familie: paşti, vin sfinţit, pască, drob, fripturi şi cozonaci, câte şi mai câte bunătăţi. Ciocnim ouăle (tată complotând, mă ajută să ies învingătoare:)), savurăm mai ales prezenţa, căldura şi lumina căminului.
„Family is not an important thing. It’ s everything!”
Foto: Laura Opriș
