Ieri, 21 aprilie, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a împlinit vârsta de 87 de ani.
Conform Mediafax, ziua de naştere a fost sărbătorită într-un cadru restrâns, cu aproximativ o luna înainte de cea de-a 60-a aniversare de la încoronarea ei.
Anul 2013 marchează cel de-al 60-lea an de la încoronarea Reginei, pe 2 iunie 1953, la catedrala Westminster din Londra. Anul acesta, este prevăzut un festival special cu această ocazie, care va avea loc între 11 şi 14 iulie, în grădinile de la Buckingham.
Totodată, suverana britanică va mai avea o aniversare oficială în 15 iunie, care este marcată tradiţional printr-o ceremonie numită „Salutul Culorilor” (Trooping the Colour), organizată din 1748 încoace special pentru regii britanici.
Sursa: mediafax.ro
Sursa foto: metro.co.uk