O plimbare printre Poveştile Grădinii Botanice

Sâmbătă, 6 aprilie, Grădina Botanică va „spune” poveşti trecătorilor. De la ora 17:00 se va organiza seara de Poveşti din Grădină, în cadrul unui spectacol cu povestitori şi muzicieni.

povesti-din-gradina
Chiar neştiute, poveştile îmbogăţesc spaţiul Grădinii prin reperele lor emoţionale şi emoţionante. A le spune, a le scrie, înseamnă a aduce la lumină un tezaur ascuns de emoţii şi semnificaţii şi a le însuma pe toate acestea, pentru a reda viaţa aleilor şi cotloanelor umbrite.

Printre povestitori se numără: Ştefan Nagy, Ileana Negru, Cornel Udrea, Virgil Mihaiu, Alexandru Laszlo, Vasile Cristea, Horia Bădulescu, Florin Berceanu, Nicolae Hâncu, Bogdan Marişca, Vasile Mitrea şi altii, cu participarea ca moderator a profesorului Ovidiu Pecican.

Programul serii include deschiderea oficială a proiectului Scena Grădinii Botanice, prin inaugurarea primei Sculpturi Carte din cele pe care artistul francez Denis Tricot le va realiza în incinta Grădinii. De asemenea, vor fi şi momente speciale susţinute de artista Ileana Crucer la harpă şi de Ansamblul de Chitare al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.

Intrarea la eveniment este liberă.

No Comments Yet

Comments are closed