Trei tineri muzicieni români vor putea participa la Concursul Internaţional de Muzică Whitgift, competiţie ce are ca premiu o bursă în valoare de 150.000 de lire sterline, dar care oferă şi şansa câştigătorilor de a evolua alături de Orchestra Filarmonică Regală şi de Orchestra de Cameră Whitgift din Marea Britanie.
Concursul Internaţional de Muzică Whitgift se adresează numai celor care cântă instrumente cu coarde, din cele trei categorii de vârstă: 12-13 ani, 14-15 ani şi 16-17 ani. De asemenea, numai băieţii se pot înscrie la concurs.
Pentru a se înscrie, muzicienii pot trimite un videoclip încărcat pe YouTube cu ei interpretând o piesă la alegere şi note scurte asupra programului, până la data de 1 mai, inclusiv. Formularul de înscriere este disponibil pe site-ul whitgift.co.uk. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul unui concert special de gală, pe 3 iulie, şi vor cânta prima parte din concertul ales, într-un spectacol public. Aceştia vor începe studiul la Whitgift în anul academic 2013/2014.
Sursa: Mediafax.ro
Sursa foto: whitgift.co
