Hawai, fără paparazzi, datorită lui Steven Tyler

StevenTylerCelebrităţile care îşi petrec concediul în Hawai vor avea parte de mai multă intimitate datorită solistului trupei Aerosmith – Steven Tyler. Acesta a iniţiat un proiect de lege – “Steven Tyler Act” – care protejează celebrităţile de paparazzi. Datorită acestei măsuri, aprobate săptămâna aceasta de către Senatul statului Hawai, vedetele au dreptul să dea în judecată publicaţiile care dezvăluie fotografii şi informaţii private cu privire la vacanţele celebrităţilor pe această insulă.

“[În Hawai] li se permite accesul cu aparatele lor foto şi aceştia le fac poze vedetelor în cele mai intime situaţii, pentru că doar acestea vând. Nu cât sunt eu aici! E vorba despre intimitate şi dreptul la viaţă privată, la cel mai înalt nivel, atunci când eşti cu uşile închise”, a declarat Tyler pentru presa internaţională. Artistul a iniţiat acest proiect de lege în urma unei situaţii deranjante, în care câţiva paparazzi au început să-l vâneze nu numai pe el, ci şi pe copiii lui.

Tyler i-a înmânat proiectul de lege senatorului Kalani English după ce mai multe imagini cu el şi familia sa au fost surpsinse şi publicate în timp ce aceştia îşi petreceau vacanţa în casa lor din Maui, în decembrie 2012.

Joe Perry, unul din membrii grupului Aerosmith, s-a declarat foarte mulţumit că legea propusă de colegul său a fost promulgată: “Sunt sigur că măsura se va răspândi pentru că nu este ceva ce se întâmplă doar în Hawai. Se întâmplă peste tot.”

Sursă: agerpres.robillboard.com

Sursă foto: zimbio.com

No Comments Yet

Comments are closed