Morphoza îţi duce mesajul în backstage, la Vaya con Dios

vaya morphozaCompania clujeană Morphoza – atelier de interioare va amenaja zona de backstage a concertului de adio, Vaya con Dios. Pe lângă mobilarea şi decorarea cabinelor unde se vor pregăti membrii trupei, Morphoza va proiecta un perete special dedicat mesajelor şi fotografiilor primite de la fani.

Concertul face parte din turneul de Adio Vaya con Dios şi, pentru că ne place să personalizăm orice amenajare pe care o creăm, am gândit acest Fan Wall ca o surpriză pentru solista Dani Klein, dar şi pentru băieţii din trupă„, declară Diana Calfa, managing partner Morphoza.
Trupa şi-a dorit o amenajare caldă, relaxantă şi primitoare, cu accent pe piesele de mobilier confortabile. „Ne bucurăm că putem contribui la organizarea acestui eveniment, mai ales că şi noi, ca mulţi clujeni de altfel, ne numărăm printre fanii Vaya con Dios. Mulţumim partenerilor noştri care sunt şi de data aceasta alături de noi, făcând posibilă punerea în practică a conceptului nostru de amenajare: Genoveva Hossu (Primera Interiors), Daniela Nicoară (Cofertăria Dana) şi Florin Puşcaşu (Orion)„, completează Diana Calfa.
Fanii sunt rugaţi să trimită mesajele sau fotografiile pentru Vaya con Dios până marţi, 12 martie (inclusiv), pe pagina de Facebook Morphoza, sau pe adresa marketing@morphoza.ro.
No Comments Yet

Comments are closed