Vineri, 1 februarie, pe scena Filarmonicii Transilvania va avea loc un Concert Simfonic cu muzică spaniolă. Orchestra Simfoncă a Filarmonicii va fi dirijată de Mihail Agafiţa. Pe scena Colegiului Academic se vor mai afla mezzosoprana Iulia Merca şi solistul la vioară, Gabriel Croitoru, care deţine vioara ce i-a aparţinut lui George Enescu.
Din programul unei seri ce promite simfonii spaniole, amintim:
Manuel de Falla – Amorul vrăjitor
Emmanuel Chabrier – España
Édouard Lalo – Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră
Manuel de Falla – Suita a 2-a din baletul El sombrero de tres picos (Tricornul)
Concertul începe la ora 19.00, iar biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).