„The Fate of the Furious“, unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, regizat de F. Gary Gray, și „Vizitatorul“, lungmetrajul de debut al regizorului Jamil Hendi, pot fi vizionate, începând din acest weekend, în cinematografele din România.
Al optulea lungmetraj din franciza „Fast and Furious“,„The Fate of the Furious“, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american cu încasări de peste 100 de milioane de dolari. De asemenea, pelicula regizată de F. Gary Gray a înregistrat un nou record, obținând în weekendul premierei încasări de peste 530 de milioane de dolari pe plan mondial. Începând din acest weekend, filmul poate fi vizionat și în cinematografele românești.
Acțiunea filmului este diferită față de cea cu care fanii francizei au fost obișnuiți. Personajul interpretat de Vin Diesel este convins să intre în lumea interlopă și ajunge să îi trădeze pe cei pe care îi considera familia lui. Astfel, toți vor fi supuși unei încercări dificile.
O parte dintre filmările acestui lungmetraj au avut loc în Cuba, ceea ce face ca „The Fate of the Furious“ să fie prima productie de la Hollywood care reușește aceasta performanță, după ce Statele Unite ale Americii au ridicat embargoul.
În a opta parte a francizei „Fast an Furious“, s-au alăturat distribuției – alături de Vin Diesel, Jason Statham, Dwayne Johnson, Michelle Rodriguez, Tyrese Gibson – actorii Charlize Theron, Scott Eastwood și Helen Mirren.
Filmul este distribuit în cinematografele din România de Ro Image 2000.
Un alt film care poate fi vizionat, începând din acest weekend, în cinematografele din România, este „Vizitatorul“, debutul în lungmetraj al regizorului Jamil Hendi.
Filmul spune povestea a doi tineri Luca și Otilia, care se mută în București și stau cu chirie într-o clădire veche, în care mai locuiește doar un bătrânel, Felix. Apartamentul are o istorie sumbră: fosta chiriașă, Irina, a dispărut în urmă cu 6 luni în condiții misterioase.
Același lucru se întâmplă și cu Otilia, care dispare fără nicio urmă. Din acest moment începe un joc nebun în care Luca trebuie să afle ce s-a întâmplat cu soția lui și să facă față acuzațiilor celorlalți.
Din distribuția filmului fac parte, printre alții, actorii Ionuț Grama, Oana-Irina Duțu, Ion Haiduc, Andrei Ciopec și, pentru prima dată pe marile ecrane, Anastasia Dima.