Ecstatic Dance Cluj-Napoca

 Oamenii sunt născuți pentru a dansa iar vineri, 13 mai, la Casa Tranzit, ești așteptat pentru a-ți aminti acest lucru. Evenimentul va începe la 18:30 cu o oră de yoga cu Edó, urmată de două ore și jumătate de muzică și dans ecstatic. La final, cei de la Cercul Întreg ne vor bucur cu un moment muzical pentru relaxare. Ringul de dans va fi un spațiu non-verbal, iar pe parcursul evenimentului este interzis consumul de alcool, tutun și droguri.

Ecstatic Dance Cluj-Napoca se caracterizează printr-un spațiu deschis infinitelor posibilități, o practică de meditație prin mișcare, un loc de explorare prin joacă. Ecstatic Dance înseamnă câteva ore lipsite de obiective și așteptări, în care ai posibilitatea de a fi tu însuți în fiecare clipă, acceptându-te așa cum ești.

Ești așteptat într-o călătorie non-verbală spre deschidere și expansiune cu ajutorul dansului și al mișcării, în care corpul se poate elibera, conectându-te într-o manieră intimă cu sine și cu grupul. Muzica va fi singurul ghid și îți va oferi un colaj de ritmuri și melodii variate care te vor face să vibrezi într-un infinit de peisaje și senzații.

Conceptul de Ecstatic Dance s-a născut la începutul anilor 2000 pe plajele din Hawaii ca și o formă de exprimare liberă și de apriecere a muzicii prin dans. De atunci, sute de orașe din întreaga lume organizează seri de Ecstatic Dance la care oamenii vin pentru a experimenta ceva inedit.

Atunci când dansăm o facem de obicei la un curs de dans, unde e nevoie să respecți anumite reguli, posturi și o serie de pași, sau în cluburi, unde ne alegem cu atenție mișcările pentru a ne conforma normelor sociale sau a ne face plăcuți celor din jur. Am uitat ce înseamnă să dansăm sincer, exact așa cum simțim, fără să ne pese de nimic altceva.