„Noroi!” – a fost cuvântul cu care am ciocnit prima bere pe uscat la Electric Castle (EC). Evident, noroc am vrut să spun, dar la cât s-a discutat despre noroi și înotat prin el în primele zile, mi-a venit natural. Deja nu mai e o surpriză faptul că noroiul de la festival e de fapt noroc. Noroiul a ajutat, indirect, neprevăzut, ca festivalul să crească într-un mod curat.
Dansul pelerinelor în ploaie la Fatboy Slim (care a și oprit pentru câteva minute ploaia prin energia lui) este motivul pentru care nu-mi pare rău că am mers la festival încă din prima zi. Eu și 18.000 de oameni.
Chiar dacă am făcut ture între Boiler Stage pentru țopăieli și zâmbete pe Asian Dub Foundation, Parov Stelar și Fatboy Slim și The Stables, pentru uscare în reprize, singurul regret al primei zile mi-a fost că n-am putut explora mai mult spațiul festivalului.
Recunosc, pe Șuie Paparude i-am ascultat de suficiente ori și la Bonțida și în alte locuri, cât să-mi permit să plec cu busul înapoi spre Cluj.
A doua zi am fost întâmpinați la castel de o mobilizare de forțe în ceea ce privește înlăturarea noroiului mult prea mediatizat – tone de pietriș și multe paie au acoperit zonele greu accesibile și ne-au ajutat, deși în continuare cu bocanci sau cizme în picioare, să ne bucurăm de tot spațiul festivalului, pe care l-am regăsit surprinși, amenajat în cel mai cu cap mod, având în vederea mulțimea ce urma să ni se alăture în zilele următoare.
Toată ziua i-am căutat pe cei de la Fierbințeanu, care și-au început programul mai repede, profitând de soare pentru a însufleți atmosfera de la Booha Mansion. I-am întâlnit într-un final și am stat la o poveste cu doi oameni incredibili ce se bucură mereu când sunt invitați la Cluj, impresionați de castel, de festival și deloc speriați de vreme. În zilele următoare vom publica, pe larg, discuția cu ei.
Oficial, ziua de vineri ne-am început-o la Guts, la Boiler Stage, ocazie cu care am descoperit o trupă pe care vreau și știu că o să mai ascult. Dacă un festival te-ajută apoi cu-o listă muzicală serioasă, spun că și-a făcut treaba. Francezii, într-o formulă live în premieră pentru publicul de la EC 2015, au transmis o tonă de energie funk și ne-au ajutat, prin versuri, să fim mai aproape de ei.
Pentru că headliner-ul zilei pentru mine a fost ESKMO, pe care l-am putut auzi după ora 2:00 la The Mill, până atunci am umblat de colo-colo, dar în mare parte tot scena principală a fost atracția. The Glitch Mob a fost cel mai așteptat concert al zilei, iar membrii trupei au fost deschiși și la discuții cu presa. Cu acest prilej, am aflat, în timp ce urmăream degetele tatuate cu TRUE LOVE ale unuia dintre artiști, muzica lor e from the heart, not mainstream music.
Înainte de concert: „Noi o să facem muzică și dacă nu o să fim cei mai buni. Nu ne raportăm unui gen muzical anume, așteptăm ca ascultătorii să ne spună cum vor ei. Am crescut cu muzica celor de la Metallica și Guns and Roses, iar muzica noastră e influențată de acest gen, dar inspirația vine mai mult din drum and bass”.
După concert: „Experiența Electric Castle nu se uită”. Ziua doi a adunat 25.000 de oameni la Electric Castle.
Sâmbăta cu soare de la Bonțida m-a bucurat mai mult în ideea că se usucă terenul, în rest, am petrecut-o în teniși, prin sat, căutând umbră și ascultând, mai mult din nevrute perle precum:
La coadă la baie, un tip și-o tipă:
el: nasol la baie, pentru băieți e mai ușor… dar parcă au inventat japonezii ceva pentru fete…
ea: a, da, știu, baia turcească!
Înapoi în perimetrul festivalului, Orchestra Notes and Ties se pregătea pentru concert. Pata de culoare, cum e numită an de an de organizatori, a fost anul acesta mai în formă ca niciodată. Cunosc câțiva membri ai orchestrei, știu că toți sunt fani mari ai festivalului, unii își poartă cât pot de mult brățările. Energia transmisă și câteva melodii noi, i-au făcut să cânte nu numai la instrumente ci să scoată câte un smack my b*# h up! suficient de sonor cât să ne cuprindă și mai mult nerăbdarea pentru cel mai așteptat show din festival.
În același ton relaxat au continuat și Nouvelle Vague programul, trupă de care m-am bucurat s-o găsesc în lineup, dar de care nu m-am prea bucurat live la castel. Să ne înțelegem, îmi place formația, i-am mai auzit live, iar pe cele două soliste le-am ascultat cu plăcere și cu proiectele lor solo, tot la Cluj, dar la castel mi-au părut lipsiți de energie și prea puțin puși la curent cu ce se întâmplă acolo. Mi-am amintit cum anul trecut, Thievery Corporation, deși aflați în turneu de promovare a ultimului album, la EC și-au adaptat concertul pentru a bucura publicul.
Dub Pistols, care vin deja la Bonțida ca la ei acasă, nu au dezamăgit nici de această dată, iar Rudimental, cel mai așteptat concert al zilei, a fost NEBUNIE.
Disco Modern sau DJ Shiver nu mai are nevoie de nici o prezentare. Țopăind pe muzica lui ușor previzibilă, dar atât de la fix, mi-am notat pe telefon exact așa: Sgober sti cqnd sq ne lase sa eespiram – a se traduce: Shiver știe când să ne lase să respirăm.
Nici la Sub Focus n-am stat într-un loc, dar printre reprizele de dans am ajuns și la Silent Party, într-un loc nou anul ăsta, cu 3 frecvențe în cască, muzică pe alese, iar cea mai bună frecvență a fost a patra, când ascultai câte-un refren urlat de câte-un dansator și pașii tuturor în iarbă.
Noaptea înspre dimineață a fost cam singurul moment în care am prins un loc liber și liniștit în spatele castelului, unde-am reușit să mă bucur de muzica pe vinyl de la cel mai fresh și cool loc din festival – Vinyl, Rum, Tapas & Wine.
Perla mea preferată de duminică a venit de la prietena și șoferul meu înapoi spre Cluj, la o terasă din Bonțida:
Nu știau ăștia cât costă berea fără alcool, că n-au mai vândut.
Pe locul doi vine a mea, când înainte de Prodigy mi-am luat un cocktail Tatratea dintr-un loc special amenajat, unde ca bonus vedeam două gagici în sutien, cu mănuși de box, care se luptau puțin în fum și erau făcute KO de un tip cu mască de cal. Am primit un pahar cu ceva suc și-o seringă cu tatratea. Reacția-mi:
Cred că ăsta e tatratea din ăla pe care-l evitam eu, că levitam (adică de 72 grade).
Nu am levitat până la urmă, că odată prins în valurile de oameni veniți duminică la EC, care au plecat după Prodigy, nu prea aveai cum să te desprinzi în zbor, oricât ți-ai fi dorit.
N-am înțeles ce-a căutat Zoli Toth Project la castel, sincer, mai ales că doza de muzică clasică ne era servită foarte bine deja de Notes and Ties. Oricum, la mai toate concertele și evenimentele de duminică se simțea, pe lângă bucurie, o nerăbdare imensă. Toată lumea era în așteptare. Inclusiv la The Cat Empire, care pentru mine a fost cel mai fain concert din festival. Nu-s ei cei mai electrici muzicieni, dar au fost la festival cu niște improvizații adăugate melodiilor lor deja cunoscute și apreciate la noi, pe care orice electric cred că le-a savurat în pauza de așteptare până la Prodigy.
La The Subways am fost mai mult sub văi, în plimbare prin toată zona festivalului, luându-mi la revedere de la spațiul de care m-am bucurat cum am putut și încercând să evit așteptatul previzibil la toalete și baruri. Totuși, Rock and Roll Queen a sunat destul de bine la Castel.
Pe Prodigy (sau Pro DJ – o altă perlă a prietenei mele care și dintr-un număr de mașină din sat a inventat un Dj și-anume DJ BRE), am stat mai pe margine, de teama nebuniei, dar și din cauza oboselii, prilej cu care am văzut mai multe telefoane și mai puțini oameni care se bucură de moment. Așa am aflat și pentru ce erau așa multe cozi la punctele de încărcat telefoane – pentru câteva momente de filmare proastă, la care nu se mai uită nimeni. În altă ordine de idei, Prodigy au avut un show complet, pe care l-aș numi mai degrabă spectacol de lumini și muzică, poate mai scurt decât ne-am fi așteptat, dar cu siguranță magic. Au reușit să ne trimită Out of Space, chiar dacă n-au cântat-o.
97.000 de oameni au fost la Electric Castle acest an. Alte cifre numai bune de circulat:
- 6 scene
- 250 de artiști
- 1.000 de oameni în echipă
- 25 de vendors în food court
- 10 hectare de festival
- 7 Power Rangers, 1 Superman și mulți alți super-eroi
- 1 barcă gonflabilă
- Infinită distracție!
Pregătiți-vă din timp pentru următoarea ediție, luați-vă bilete din prima, căutați-vă cazări, curățați-vă cizmele și uscați-vă pelerinele, pentru că după un așa succes, festivalul va crește mai ceva ca până acum.
Mai multe fotografii găsiți pe pagina de Facebook a festivalului, care are o echipă incredibilă de fotografi: Electric Castle.
