Mircea Cristescu, președintele executiv al echipei de baschet U-Mobitelco, a acceptat provocarea lansată de cei de la Corporate Games și a devenit ambasador oficial al evenimentului în Cluj-Napoca. El s-a alăturat astfel misiunii CG de promovare a sportului şi a beneficiilor acestuia în rândul corporatiștilor, sub devizia Sport for Life!
După retragerea de pe terenul de baschet, Mircea Cristescu a rămas în domeniul sportiv și a încercat să aducă un plus de valoare comunității clujene prin proiectele întreprinse. Convins că pe terenul de sport putem să ne dezvoltăm armonios atât fizic, cât și psihic, indiferent de vârstă sau statut social, acesta a rezonat cu misiunea Corporate Games, susținându-i în încercarea lor de a promova sportul ca modalitate eficientă de teambuilding și networking.
„Firmele trebuie, după părerea mea, să înțeleagă că, pe lângă viața pur profesională, ele pot oferi angajaților oportunitatea unor activități de relaxare activă, în cadrul cărora își pot construi relații de încredere, amiciție, inclusiv leadership, printr-un simplu joc”, crede Mircea Cristescu.
Îndrăgostit de Cluj-Napoca, de oameni și de receptivitatea lor, Mircea Cristescu este convins că acest tip de eveniment va „prinde”, pentru că valorile pe care le promovează sunt compatibile cu cele ale societăţii clujene: energie, dinamică, competitivitate, fair-play, optimism, inventivitate.
„Îi aştept, aşadar, pe cei care cred în aceste valori, să accepte provocarea Corporate Games, între 22 și 24 mai, în cadrul Zilelor Clujului, să dea o șansă acestui eveniment și să descopere beneficiile unui teambuilding pe terenul de sport”, îndeamnă președintele executiv al echipei de baschet U-Mobitelco, Mircea Cristescu.
Mircea Cristescu este în prezent președintele executiv al echipei de baschet U-Mobitelco. A jucat la Steaua şi la U Cluj. A obținut şapte titluri naționale, dintre care trei cu Universitatea Cluj, în 1992, 1993 și 1996. O altă performanță deosebită este recordul său, nedoborât până acum, de 24 de aruncări de 3 puncte într-un meci, în meciul împotriva lui Poli Iași, în 1991.
Cristescu s-a făcut remarcat nu numai prin reușitele sale ca jucător de baschet, ci și prin proiectele întreprinse după retragerea de pe teren, printre care înfiinţarea Centrului de Copii și Juniori al clubului, unde micuţii învaţă cât de important este sportul şi valorile pe care practicarea acestuia le insuflă în viaţa oricărui om.
Corporate Games este un festival de sport pentru corporații, cel mai mare eveniment sportiv de acest gen din lume – are loc în 28 de țări, printre care și România. După 9 ediții și peste 10.000 de corporatiști care au descoperit beneficiile sportului, Corporate Games ajunge și la Cluj-Napoca, de Zilele Clujului, în perioada 22-24 mai.
Participanții pot alege din 12 sporturi diferite: alergare, baschet, biliard, bowling, ciclism, dragon boat, fotbal în 6, înot, șah, volei, tenis sau tenis de masă.
Câștigătorii competiției din Cluj vor fi înscriși automat în finala de la București, care va avea loc între 11 și 14 iunie. Mai departe, câştigătorii vor merge să reprezinte România la marea finală World Corporate Games din New Mexico, Mexic, care va avea loc în luna noiembrie.