În această primăvară, HR Summit ajunge în Cluj-Napoca şi Timişoara, cu două ediţii la care sunt aşteptaţi peste 300 de manageri şi specialişti HR şi 30 de speakeri care vor pune în discuţie subiecte inedite din domeniul legislaţiei, managementului şi Resurselor Umane. Elementul de nouatate al acestor ediţii este dat de temele care vor fi dezbătute, dar şi de arhitectura nouă a evenimentului, care permite participanţilor să afle soluţii concrete de dezvoltare a organizaţiilor cu ajutorul capitalului uman.
Pe 26 şi 27 martie la HR Summit Cluj-Napoca, dar şi pe 23 şi 24 aprilie la HR Summit Timisoara participanţii vor avea ocazia să îi întâlnească pe speakerii invitaţi, care provin din companii precum Banca Naţională a României, IBM, Urgent Cargus, AVON, Continental Automotive, Endava, Bergenbier, Career Advisor, Scandia, NOERR, Signal Iduna. Aceştia vor oferi conţinut de calitate, studii, dar şi exemple concrete din departamentele companiilor în care activează.
Speakeri cu o vastă experienţă, recunoscută pe plan naţional şi internaţional, vor vorbi despre:
- Cum să construieşti o organizaţie de recrutare bazată doar pe resurse proprii,
- Introducerea sistemului integrat de resurse umane în Banca Naţională a României,
- Employer rebranding, având ca punct de plecare fuziunea Urgent Curier şi Cargus,
- Managementul Talentelor de la proces la rezultat,
- Dezvoltarea culturii organizaţionale prin programele de leadership,
- Cine e de vină când echipa nu funcţionează,
- HR Analytics, dar şi multe alte teme de interes pentru specialiştii din domeniu.
De ce trebuie să faceţi parte din cea mai mare comunitate a specialiştilor de resurse umane din România? Sergiu Neguţ (Mindit) şi Roxana Dobrescu (AVON) vă oferă câteva motive:
- HR Summit este un eveniment care pe mine m-a impresionat prin două lucruri:
- Calitatea informaţiei şi calitatea speach-urilor speakerilor invitaţi;
- Calitatea extraordinară a audienţei. Sunt foarte multe evenimente la care în sală deja nu mai sunt cu adevărat profesioniştii de HR care vorbesc despre problemele organizaţiilor lor şi care găsesc soluţii.(…) Aici vedem într-adevar profesionişti de HR în sală, care au probleme concrete şi care primesc soluţii concrete. (Sergiu Neguţ – Mindit, HR Summit Timişoara 2014)
- Mi se pare una dintre puţinele iniţiative de acest gen, mai ales că acoperă geografic aproape toată ţara. Mi se pare interesant pentru că practicienii au ocazia, în sfârşit, să se întâlnească într-un cadru în care pot vorbi despre tendinţe, oportunităţi, dar şi despre problemele reale cu care se confruntă în cadrul organizaţiei. (Roxana Dobrescu – Avon România şi Moldova, HR Summit Iași 2014)
În completarea conferinţei vine şi zona expoziţională care oferă furnizorilor de servicii din domeniul Management&HR poasibilitatea de a-şi expune portofoliile de produse şi oferte. Zona expoziţională este deschisă publicului larg pentru a oferi participanţilor posibilitatea de a afla care sunt cele mai inovatoare servicii şi produse de pe piaţa de HR internă şi internaţională. Printre expozanţii acestei ediţii se numără şi British Council, Signal Iduna şi Max Relax.
Informaţii şi detalii despre înscrieri şi agenda celor două evenimente găsiţi pe www.cluj.hrsummit.ro şi www.timisoara.hrsummit.ro.