În perioada 6 –7 decembrie 2014 are loc la Cluj-Napoca cea de-a IX-a ediţie a Festivalului – Concurs de muzică folk pentru tineri “Invitaţie la castel”.
Programul manifestărilor este deschis de Concursul de interpretare, ce va avea loc în data de 6 decembrie începând cu ora 17:30, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Str. Memorandumului Nr. 21, Cluj-Napoca), care se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 25 ani (regulamentul este disponibil pe www.asmovi.ro).
Duminică 7 decembrie, în cadrul Galei Laureaţilor, vor fi premiaţi cei mai merituoşi dintre concurenţi şi ne vom bucura de recitalurile extraordinare susţinute de către: Ioan Onişor, Semnal M şi Emeric Imre & Friends, la sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic al Universităţii Babeş-Bolyai (Str. Mihail Kogalniceanu Nr. 3, Cluj-Napoca), începând cu ora 18:30. Cu acelaşi prilej va fi lansat albumul “Iarna mea cu ochii mari”, aparţinând îndrăgitului cantautor Emeric Imre.
Intrarea la spectacolele din cadrul festivalului este liberă.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Modus Vivendi Cluj-Napoca, în parteneriat cu Organizaţia Studenţilor din Universitatea Tehnică, Asociaţia de tineret Concilium şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cu sprijinul Universităţii Babeş-Bolyai, al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, al Teatrului RE-ACT şi al Casei de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca.
Mai multe informaţii despre eveniment, regulamentul concursului, dar şi detalii despre performanţele ediţiilor anterioare, pot fi găsite pe site-ul www.asmovi.ro.