Sub tema „Ce ne hrăneşte”, festivalul Temps d’Images, ajuns la a 7-a ediţie, le oferă clujenilor încă o săptămână de spectacole, ateliere şi alte activităţi în demersul organizatorilor de a prezenta interacțiunea dintre dans, teatru și video pe scena contemporană de artele spectacolului. Pe lângă oferta festivalului legată de hrană pentru spectatori şi invitaţia lor la găsirea unui răspuns inspirat la întrebarea cheie, ne-am gândit să îi provocăm şi noi, oprindu-i o clipă din procesul prin care alimentează Clujul zilele acestea, cu întrebarea „Pe tine ce te hrăneşte?”. O parte din echipa de organizare ne-a servit răspunsul. Enjoy!
Miki Braniște, director festival:Cel mai mult mă hrănesc oamenii cu care interacționez. Mă hrănesc și situațiile necunoscute, cu toate că îmi poate fi teamă de ele. Îmi dau seama că inspirația mea vine din întâlnirile pe care le am. Iau informațiile și resursele din ceea ce văd în jur. Cineva spunea că ne hrănim cu multe iluzii – ceea ce e foarte adevărat și încerc să rămân lucidă, să nu mă amăgesc cu lucrurile de suprafață și cu gândirea unică. Cred că diversitatea ne hrănește într-un mod în care ne deschide spiritul pentru a accepta diferențele dintre noi.
Cristina Bodnărescu, coordonator de proiecte, traduceri:
Pe mine mă hrăneşte soarele, ciocolata, oamenii calzi şi optimişti şi convingerea că orice gest contează şi poate influenţa şi poate schimba lumea în bine. Sau în rău. Depinde de intenţii şi de credinţa cu care faci orice. Şi mă îndestulez când pot să fac ce-mi place, când jobul meu mă hrăneşte cu mult mai mult decât un salariu.
Corina Bucea, manager cultural, editor în echipa de Comunicare şi PR a Temps d’Images:
În continuare mă hrănesc cel mai bine (fizic) pâinea de casă de la mama, zacusca din cămara ei și cartofii din grădină. Asta pentru că ceea ce mă îndoapă între orele lungi de muncă nu prea e hrană… Ce mă ține hrănită, dar de care nu mă satur niciodată este umorul, (auto)ironia și curiozitatea. Mă hrănesc lucrurile noi, oamenii cu care mă întâlnesc, arta vie și modul în care ea mă poate pune pe gânduri.Mă hrănește uneori și foamea – pe stomacul gol uneori vin idei bune.
Ani Mărincean, coordonare voluntari:
Pe mine mă hrăneşte energia celor din jur. Zâmbetele pe care nu le primesc, le ştiu ascunse în spatele unor probleme rezolvabile.. cu multă răbdare şi încredere. Consider că nu tot ce e gri e semn de sfârşit şi când ceva ajunge negru cred că e doar o pată de contrast importantă. Mă hrănesc zilnic cu încrederea că oamenii se pot schimba, poate nu toţi odată şi poate în principal doar cei din jurul meu. Dar dacă asta e lumea în care traiesc, nu o refuz, o cresc.
Radu Bogdan – Mowgly, asistent logistic:
Pe mine mă hrănesc momentele ălea mici pe care nu le uiți niciodată pentru că sunt trăite cu o intensitate inumană. Momentele ălea în care descoperi prea multe coincidențe încât să fie adevărat. Momentele ălea în care mișcarea din fiecare atom se oprește și simți apartenența la acest univers. Îmi mai place și zmeura pe care o adunam din grădina bunicii…
Lala Panait, comunicare şi PR:
Hrana e ceva ce ne ține vii: atât spiritual cât și fizic. De multe ori cea spirituală mă face să uit de cealaltă, dar alte ori hrana gătită cu suflet și cu pasiune pentru ceilalți este formula cea mai bună de supraviețuire. Eu sunt fericită când îi pot hrăni și pe cei din jurul meu. Poveștile, locurile descoperite pentru prima dată, lucrul în grădină, optimismul și entuziasmul oamenilor sunt unele din ingredientele hranei mele zilnice, însă și privirile animalului de companie sunt condimente ale bucuriei cotidiene. Poate cea mai constantă hrană este faptul că trăiesc aici, în Cluj, alături de oameni… hrănitori!
Festivalul Temps d’Images continuă până în 16 noiembrie. Programul complet poate fi răsfoit pe tempsdimages.ro, iar biletele se găsesc pe biletmaster.ro. Poftă bună!
Foto: tempsdimages.ro
