Alba Music and Film Festival a umplut Cetatea la început de toamnă

Alba Music and Film Festival, evenimentul ce aduce filme şi muzică în Cetatea Alba Iulia la început de toamnă, de trei ani, a început anul acesta cu o schimbare a locului central al festivalului, chiar pe ultima sută de metri. Organizatorii au găsit destul de repede un loc pentru proiecţii şi concerte, ocazie cu care au redat localnicilor şi vizitatorilor un spaţiu ce cu siguranţă le-a amintit de vechile evenimente din şanţurile cetăţii, din vremea când călcau deasupra cetăţii, fără să-şi dea seama cum o vor explora în câţiva ani.

IMG_3432 IMG_3435 IMG_3475 IMG_3481 IMG_3503 IMG_3564 IMG_3577 IMG_3602

Concertele şi proiecţiile principale au avut loc în partea vestică a cetăţii, în faţa Catedralei Ortodoxe, iar celelalte evenimente, ca până acum, la Palatul Principilor, un spaţiu deschis publicului cu ocazia acestui festival, încă de la prima ediţie.

IMG_3419 IMG_3425 IMG_3929 IMG_3945 IMG_3960 IMG_3963 IMG_3966

Concertul de start al festivalului, „La Obârşii”, susţinut de Grigore Leşe and CO a umplut zona vestică, a sunat bine, cât a putut fi auzit, suficient cât să-ţi doreşti să-l asculţi undeva indoor. „Aici îţi vine să cânţi până mâine dimineaţă”, a spus el, şi probabil pânâ atunci plecau şi gălăgioşii acasă şi auzeam şi noi ceva.

IMG_3443 IMG_3445

Ne-am redresat experienţa în prima zi de festival cu filmul MUT de la Palatul Principilor, „The Wind”, acompaniat live, printre bătăi de vânt şi poveşti şoptite din toate părţile, de FOLEY’ALA.

Seara s-a încheiat neaşteptat de vesel cu concertul susţinut de băieţii de la Folk Frate. Frate, m-aşteptam la folk trist de ascultat în jurul focului la munte, dar m-am bucurat s-aud mai multe melodii de la Timpuri Noi şi alte bucurii muzicale. Pentru cei ce nu se mai puteau desprinde de Curtea de Vară a Palatului Principilor, cei de la Bălăngănel.ro au împânzit-o cu hamace.

IMG_3922 IMG_3924 IMG_3952 IMG_4061

A doua seară mi-am început-o pe ritmuri de fanfară, cu Fanfara Transilvania care-a cântat, suprinzător, în faţa unui public ce stătea pe scaune.

IMG_3492 IMG_3513 IMG_3527 IMG_3530

Cam acelaşi lucru s-a întâmplat, dar parcă cu mai multă mişcare, la concertul din curtea Palatul Principilor, unde a concertat Vrelo, o trupă ce-ţi taie respiraţia, atât prin muzică, cât şi prin prezenţă: şase fete şugubeţe, puse pe dansuri sălbatice, cu-o energie categoric sârbească.

IMG_3707 IMG_3735 IMG_3765 IMG_3769 IMG_3788 IMG_3809 IMG_3817 IMG_3832 IMG_3852

Între cele două concerte am prins o parte din proiecţia documentarului „Bucureşti, unde eşti?”, pe care l-am ratat la câteva festivaluri din vara aceasta, dar l-am prins aici şi, stând departe de public, m-am comportat ca o casnică ce se uită la Suleyman… am comentat şi m-am certat cu cei din film. Documentarul lui Vlad Petri e musai de văzut şi te lasă cu cel mai mare nod în gât, când realizezi că nu s-a schimbat mare lucru, deşi filmul transmite speranţă, când îţi dai seama că schimbând nume pe nume prin revoltele noastre, s-a ajuns într-un punct şi mai sensibil. De văzut pentru regăsirea spiritului de revoltă din tine!

IMG_3681

Bineînţeles, sâmbătă seara numărul de participanţi a crescut, atât cu sentimentul de mijloc de weekend, cât şi cu prezenţa formaţiei Direcţia 5 în latura de vest a cetăţii. Lucru benefic, de altfel, deoarece o bună parte din cei prezenţi au rămas şi la vizionarea proiecţiei „Sunt o babă comunistă”.

IMG_3908 IMG_3916 IMG_3918

La Palatul Principilor Open Air am văzut poate cel mai bun documentar descoperit anul acesta, despre educaţia fără şcolarizare, talent şi independenţă. Că te pune pe gânduri e puţin spus, te pune însă şi pe cercetat şi citit mai mult despre aspectele şi oamenii prezentaţi în film. Este vorba de Alfabet/ Alphabet, în regia lui Erwin Wagenhofer.

Ieşită de la documentar, cu mintea în toate părţile şi cu un uşor regret că n-am prins spectacolul Elenei Ivanca, „Atenţie, cad îngeri”, ce se desfăşura alături, am observat, odată cu startul concertului trupei Domino, că la Alba Iulia „au înnebunit salcâmii” şi nu chiar cad îngeri, dar vin de acasă, special pentru concertul băieţilor de la Sibiu. Cum ai putea rata un concert cu ţambal pe scenă adulmecat de nişte mâini pricepute?

După trei zile de festival, pentru ultima seară mi-am rezervat un singur lucru pe lista de must see – pentru că, nu-i aşa, „totul e un truc” – şi-anume La Grande Bellezza, film de oscar, musai de văzut pe ecran mare.

IMG_3988

La Metropolis, în curtea Palatului Principilor, s-au adunat în timpul ăsta o mulţime de tineri. E drept, aşteptau concertul ROA, dar sigur s-au ales cu o scurtă lecţie de cinematografie… desigur cei care au avut ochi să vadă şi, mai ales, urechi să audă, căci acompaniamentul live al celor de la ABATOR INDUSTRIS e demenţial.

Festivalul cu film şi muzică marca TIFF, ajuns la a treia ediţie în Alba Iulia şi urmărit de mine cât am putut, a cam crescut frumos şi bine, atât prin evenimente, cât şi când vine vorba de public. E nevoie de cultură în Cetate. Şi de răbdare!

IMG_4041

Foto: Diana Câmpean