Noi acorduri lirice La Palat. Microstagiunea estivală a Operei continuă

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca invită clujenii, miercuri, 6 augustora 19.30, la un nou eveniment estival deosebit:  Serata lirică desfăşurată pe terasa restaurantului La Palat, din curtea interioară a Muzeului de ArtăMicrostagiunea de operă a verii  continuă cu un recital ce reuneşte voci de excepţie şi melomani  pasionaţi, cu ocazia unor evenimente lirice fără precedent.

Cel de-al treilea Recital al microstagiunii aduce pe scenă eleganta prezenţă a sopranei Ştefania Barz, renumită pentru rolurile jucate atât la nivel naţional, cât şi pe scene din Stuttgart sau Veneţia şi pe  tenorul Tiberius Simu, care şi-a desăvârşit ucenicia artistică la Teatro alla Scala din Milano, revenind la Cluj unde a pus în scenă savuroasă operetă ”Văduva Veselă”, al cărui erou şi regizor artistic este.  În deschiderea evenimentului vor interpreta solistele invitate ale Studioului Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca: Simona Buhac, Adriana Tidor, Alexandra Maria Topan  şi Oana Maria Trimbiţaş foarte apreciate şi la ultimul recital La Palat.  Artiştii vor fi acompaniaţi la pian de Horea Haplea. Repertoriul serii va include celebre partituri ale compozitorilor Franz Lehár,  Johann Strauss, Jules Massenet, E. Kalmann şi Carl Loewe,   completate de versurile unor musical-uri celebre.

la palat 6 august

Spectacolul de miercuri, 6 august, reprezintă cea  de-a treia reprezentaţie a operei clujene la Muzeul de Artă dintr-o serie de şase astfel de evenimente, desfăşurate în perioada iulie- septembrie 2014. Microstagiunea estivală este o iniţiativă fără precedent ce oferă publicului clujean ocazia de a se bucura de artă în spaţii alternative, într-o perioadă săracă în evenimente de acest fel. Publicul este aşteptat, de asemenea, la următoarele serate lirice găzduite la Palat,  programate pentru datele de20 august,  3 şi 17 septembrie.

Pentru bilete şi rezervări, doritorii sunt rugaţi să acceseze www.lapalat.ro sau să telefoneze la 0733 336 555.