Acum un an de zile, cam pe vremea aceasta, Sonia Nechifor şi Laura Opriş mi-au spus faptul că materialul pe care îl dedicasem Excelenţei Sale, Cavalerului Bereczky Árpád de Torboszlo a fost publicat în revista Bulevard, iar perspectiva de a reveni şi cu alte texte îmi era deschisă. Eu făcusem deja bagajele pentru o lungă drumeţie de vară, iar oferta în sine de a prezenta câte un articol în fiecare săptămână m-a pus puţin pe gânduri.
Mi-a plăcut mereu să scriu, însă niciodată nu am făcut-o atât de frecvent pentru vreun ziar/revistă pe un interval de timp îndelungat. Şi, totuşi, am acceptat provocarea. Aristocratul Sufletului despre care scrisesem în prealabil pentru Bulevard obişnuia să spună că, în realitate, adevăraţii cavaleri şi oameni de high-class nu sunt cei care îşi acoperă pieptul cu medalii şi alte distincţii de glorie, cât mai ales aceia care, indiferent de încercările vieţii, ştiu să rămână persoane loiale şi de mare calitate, iar prin felul lor de a fi vor face lumea să zâmbească de bucurie. Am mai înţeles de la venerabilul cavaler şi aceea că nu e uşor să rămâi loial cuiva după cum, tot la fel, este o adevărată provocare să te ştii face tot timpul atractiv şi plăcut, de aşa manieră încât cei mai mulţi să îşi dorească să te aibă, de fiecare dată, în preajma lor. Însă cel care reuşeşte aceasta, măcar puţin, nu va mai găsi vreun obstacol pe care să nu-l poată depăşi cu brio. În consecinţă mi-am dorit să încerc şi eu. Măcar puţin.
În altă ordine de idei, oricât de „romantic” ar părea, mă încăpăţânez să mai cred şi aceea că, dacă eşti în măsură să oferi celor dragi lucruri şi trăiri minunate, în fiecare zi, în fiecare săptămână, viaţa în sine devine frumoasă şi plină de multă, multă culoare. Iar pentru aceasta e necesar să perseverezi în a dărui, în a fi original şi inventiv deopotrivă. Şi uite aşa m-am pus pe scris. Fără să îmi dau seama, lunile au trecut una după alta, iar în fiecare zi de miercuri, la rubrica „Goldies”, a mai apărut câte un material. Am vrut tot timpul să fie ceva nou, frumos şi să nu fac rabat de la calitate. A fost idealul meu. În viaţa fiecărui om însă intervin, la un moment dat, şi clipe mai puţin bune. Nu alegi tu să fie aşa. Pur şi simplu, ele îţi sunt date şi trebuie să treci cumva peste ele. Atunci e greu să continui cu ceea ce anterior făceai, poate, plin de elan. Cineva spunea odată că există anumite situaţii din Viaţă când, indiferent de poziţia corpului, sufletul stă numai în genunchi. Şi oricât de mult te-ai strădui să ascunzi asta nu ai nicio şansă să-ţi reuşească… Nici mie nu mi-a ieşit, fireşte. Cei care m-au citit şi i-am întâlnit „off-line” mi-au dat de înţeles aceasta, însă m-au rugat să nu mă opresc niciodată din scris şi să nu las rubrica „Goldies” fără un articol nou pentru ziua de miercuri. Cu alţii dintre cititori am mai stat la câte o ceaşcă de cafea şi, spre marea mea surprindere, cei mai mulţi din ei şi-au mărturisit pasiunea pentru scris, pentru estetic, pentru cuvintele care stârnesc zâmbete, încălzind şi deschizând inimi. Am constatat faptul că sunt mulţi care vor să scrie pentru revista Bulevard, ceea ce cred că este un lucru bun, foarte bun. Poate fi un semn că o echipă care se străduieşte să promoveze frumosul şi bunul gust are, totuşi, priză foarte mare la public, în consecinţă chiar mai există locuri unde talentul şi valoarea personală au şanse să triumfe cu succes în faţa ignoranţei, a superficialităţii şi a kitch-ului. O întrebare frecventă cu care m-am tot întâlnit de-a lungul acestui an a fost următoarea: „Bună. Am o persoană la care ţin mult şi vreau să îi scriu ceva frumos. Cum să scriu aşa? Cum să deschid o inimă tupeistă, arogantă şi încrezută?” Nu ştiu… dacă altcineva în afară de noi înşine trebuie să răspundă la această întrebare. A deschide o inimă înseamnă, întradevăr, o putere imensă care cred că este în fiecare dintre noi. Crede în tine! Fii loial! Iubeşte până la capăt! Asta e „magia” care face totul să fie posibil. Se spune că, la orice aniversare, ai dreptul să îţi pui o dorinţă, întrucât sigur se împlineşte.
Pentru mine s-a împlinit un an de când sunt alături de echipa Bulevard. Realizez acum că nu am vreo dorinţă pentru mine personal. Sper însă că cei care vor mai veni să publice la această revistă să fie foarte buni, mai grozavi decât cei de acum, iar cuvintele lor să deschidă multe inimi şi să aducă multe zâmbete de admiraţie. Şi ar mai fi ceva… De-a lungul unui an, eu unul am văzut activând pe Bulevard oameni frumoşi care au făcut performanţă remarcabilă. Colegul meu Adi Hădean este unul dintre ei. De pe Bulevard poţi, prin urmare, să ajungi şi mai departe chiar dacă nu ai alte argumente decât ceea ce există frumos în mintea ta şi în sufletul tău şi îţi place mult să faci. Acelaşi crez l-a avut şi Cavalerul Bereczky Árpád de Torboszlo despre care am scris în primul meu articol publicat aici acum un an: „La Bulevard, birjar! La Bulevard!” dădea el de înţeles, cu acelaşi zâmbet ştrengăresc de bătrânel simpatic de 90 de ani, ori de câte ori cineva se oferea să-l întrebe unde ar vrea să se plimbe cu maşina în zile frumoase de duminică pentru a întâlni oameni minunaţi. Ştia el ce ştia…
Sursă foto: dreamstime.com, spanishdict.com, audreyhepburnbooks.wordpress.com
