Mă bucur de fiecare dată când am prilejul să cunosc oameni a căror frumusețe se naște întâi în sufletul lor și apoi pleacă în lumea largă și atinge oameni și locuri.
Aseară am avut alături, la o cină ad-hoc, prieteni adunați din Belgia și Olanda, oameni care sunt îndrăgostiți de țara noastră. Ne-au cunoscut atunci când încă praful de pe pușcă nu se uscase și oamenii încă zăceau pe străzi. Și au venit încoace cu inima și sufletul pline de entuziasm și dorința de a ajuta și de a dărui necondiționat. Unii dintre ei sunt profesori universitari, doctori, avocați sau asistenți medicali. Acești oameni frumoși ne-au învățat să ne întoarcem fața către noi, cei de acasă, dar și către țara noastră.
Bucuria cu care vorbeau despre locurile frumoase pe care le-au descoperit în urma cu câțiva ani pe care acum le văd schimbate și transformate, nostalgia cu care vorbesc despre satele de munte, înțepenite în trecut, m-au făcut să mă gândesc cum pot fi unii oameni născuți nobili, fără să aibă coroana pe cap.
Unul dintre prietenii noștri, medic renumit în Belgia, a adoptat la distanță 50 de copii din Haiti, Botswana și Nicaragua, copii cărora le plătește lunar educația: în jur de 30 de dolari/ lună, pentru ca ei să rămână și să facă o diferență în țara lor. Mulți dintre ei au ajuns avocați sau doctori și, la rândul lor, îi ajută pe alții să facă schimbări în locurile în care nimeni nu ar putea crede că se poate trăi.
Uitându-ne la poze am ajuns la un moment dat să ne uitam cu toții la fața unei doamne care trăiește în Belgia și care a adoptat în acest mod 10.000 de copii. Ea nu este un om extrem de bogată, dar are un suflet mare și a găsit alături oameni care pot să facă această schimbare în viața altora. Aseară am decis și eu să adopt 5 copii din Haiti. Pe unii dintre ei nu îi vom vedea niciodată, dar cu siguranță ei vor schimba viața altora.
A fost o seara în care am mâncat, cu mult drag, mâncare românească. S-au bucurat de fiecare bucată de roșie, slănină sau ceapă; vorbesc frumos despre țăranii noștri și îi respectă și, mai presus de orice, pleacă acasă spunând lumii largi că suntem oameni buni, omenoși și că avem cele mai bune roșii și telemea din lume.
În timp ce povesteam, mă gândeam că nu am reușit să pregătesc niciun desert. Chiar atunci, vecinul m-a strigat peste gard și mi-a dat un bol mare de căpșune, proaspăt culese din grădina lui. Cred că acest lucru se numește fericire: gustul căpșunelor, savurate alături de familia mea și prietenii noștri este ceva ce rămâne pentru totdeauna în sufletul nostru. Nu știu cum sunt alții, dar eu când mă gândesc cât de mult putem face din nimic sau cu foarte puțin, îmi vine să alerg și să strig: și voi puteți fi fericiți!
Reflecția mea pentru această săptămână este: fericirea este în noi, suntem singurii responsabili să o lăsăm să doarmă sau să o trezim și să o menținem în viață în fiecare clipă, în fiecare zi. Îndrăzniți!
Sursă foto: livesayhaiti.com, thetimesinplainenglish.com
