Când am ajuns în faţa Casei de Cultură a Studenţilor, gazda Jazz Day de anul acesta, am dat de înghesuială mare şi lume dichisită. Aşteptau toţi în faţa covorului roşu să sărbătorească ziua jazz-ului într-un cadru care se anunţa exploziv: artişti din colţuri diferite ale lumii (SUA, Estonia, Japonia, Chille, Marea Britanie etc) urmau să ne bucure cu muzică. Sala mare a Casei de Cultură s-a umplut ochi, cu tot cu trepte, margini şi scaune aduse în plus.
Pe scenă a apărut capul de afiş, Ola Onabule, artistul nigerian care ne-a introdus cu umor în atmosferă. Şi ca să fie ca la carte sau ca în trend, spre deliciul oamenilor prezenţi, acesta şi-a făcut şi un selfie cu publicul.
Seria de concerte a început cu grupul energic Angela Avetisyan Quartet. Angela este armeancă, a crescut în Rusia şi face minuni cu trompeta. Muzica lor este puternică şi expresivă, un experiment care n-a lăsat publicul clujean indiferent, iar prezenţa vocalistei americane Hailey Tuck a fost cireaşa de pe tort a acestei prime părţi. Vocea ei confirmă pasiunea pentru jazz, a crescut cu muzica aceasta şi interesul ei e să aducă vechiul în muzica nouă şi invers. Alături de quartetul amintit, ne-a făcut să regretăm că stăm jos şi nu putem începe să dansăm pe ritmurile lor.
A doua parte a programului a început cu jazz relaxant, clasic, adus de un quartet de această dată italian, Andrea Bonioli 4tet. Mi-a plăcut numele pianistului, Raffaele Ferrari, care chiar părea că face curse pe clape. Dacă te lăsai puţin purtat de imaginaţie puteai simţi cum ia curbele, cum frânează şi cum pluteşte apăsat pe drumuri de munte. Fondatorul band-ului, Andrea Bonioli, a colaborat cu Roger Waters, explicaţie pentru melodia numită „Pink Floyd”, din care nu aveai cum să nu extragi influenţele trupei britanice. Venite pe ritmuri de jazz sunt o adevărată surpriză.
A urmat Big Band Gaio, ansamblul coordonat de profesorul Ştefan Vannai, cu melodii mai cunoscute de jazz, ca un antrenament numai bun, înaintea apariţiei artistului Ola Onabule. În cadrul grupului a performat şi saxofonistul estonian Villu Veski, un nume care a fost anunţat prea târziu ca să apară pe afiş, dar care s-a remarcat ca nimeni altul pe scenă aseară.
Despre prezenţa lui Ola Onabule… cuvintele sunt de prisos. Şi dacă totuşi aş spune ceva, aş face-o în şoaptă, că aşa voce mai rar auzi. Nu-ţi vine să faci altceva apoi decât să taci. Şi să rămâi cu fiori de la vocea lui, fiori de la o sală întreagă ce-a cântat cu el şi lacrimi după melodia cântată doar cu saxofonistul elveţian.
Aşteptăm cu nerăbdare surprizele ediţiei următoare a Zilei Internaţionale a Jazzului în România.
Mai multe fotografii: Jazz Day
