Între 20 şi 23 martie, Cinematograful Victoria găzduieşte cea de-a 12-a ediţie a Zilelor Filmului Francofon.
În cadrul lunii francofoniei, Institutul francez din România organizează a 12a ediţie a Zilelor Filmului Francofon. Această întâlnire anuală este organizată în parteneriat cu Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi cu susţinerea Ambasadei Canadei. Festivalul va avea loc din 19 în 30 martie la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi, pentru prima dată anul acesta, la Buzău şi Constanţa.
Filmul joacă un dublu rol, pe de-o parte cel al unui mediu unificator, pe de altă parte cel al unei deschideri către lume: Zilele filmului francofon își propun să creeze o legătură între producțiile cinematografice din întreaga lume și să întărească prezența francofoniei în România.
La Cluj-Napoca, deschiderea oficială va avea loc joi seara ora 19 cu filmul Du vent dans mes mollets (Cu vântul în picioare) de Carinne Tardieu, urmat de un cocktail oferit de Institutul francez.
Sâmbătă 22 martie, spectatorii clujeni o vor putea întâlni pe regizoarea română EVA PERVOLOVICI care îşi va prezenta filmul MARUSSIA. Acesta a fost recompensat cu premiul juriului de tineri TV5 Monde la ultima ediţie a Festivalului internaţional de film Transilvania.
Joi 20/03
15h : Mariage à Mendoza (Nuntă la Mendoza) de Edouard Deluc (1h34)
17h : L’enfant d’en haut (Sora) de Ursula Meier (1h37)
19h : Du vent dans mes mollets (Cu vântul în picioare) de Carinne Tardieu (1h29) DESCHIDERE OFICIALĂ
Vineri 21/03
15h : Du vent dans mes mollets (Cu vântul în picioare) de Carinne Tardieu (1h29)
17h : L’histoire de Pao (Povestea lui Pao) de Quang Hai Ngo (1h38)
19h : Diego Star de Frédéric Pelletier (1h31)
21h : Les garçons et Guillaume, à table ! (Băieţii şi Guillaume, la masă !) de Guillaume Galienne (1h25)
Sâmbătă 22/03
15h : Fish n’ chips de Elias Demetriou (1h42)
17h : Suzanne de Katell Quillévéré (1h34)
19h : Marussia de Eva Pervolovici (1h22) ÎNTÂLNIRE CU REGIZOAREA
21h : Mariage à Mendoza (Nuntă la Mendoza) de Edouard Deluc (1h34)
Duminică 23/03
15h : La tête la première (Cu capul înainte) d’Amélie van Elmbt (1h39)
17h : Au galop (La Galop) de Louis-Do De Lencquesaing (1h33)
19h : Suzanne de Katell Quillévéré (1h34)
21h : L’arbre (Copacul) de Julie Bertuccelli (1h40)