Bilete promoţionale pentru concertul Hooverphonic

Fanii trupei Hooverphonic, şi nu numai, pot profita până la jumătatea lunii aprilie pentru a cumpăra bilete cu 15% reducere la concertul pe care belgienii îl vor susţine luni, 19 mai, la Sala Sporturilor „Horia Demian”, de la ora 20.00. Concertul are loc în cadrul Photo Romania Festival, în deschiderea trupei Hooverphonic concertând Robin & The Backstabbers.

afis hooverphonic

În perioada early bird preţurile biletelor variază între 50 și 150 de lei, în funcție de zona aleasă în sală. Biletele se pot achiziţiona de pe biletmaster.ro () și din localurile Jaxx și Shto.

Originară din Belgia, trupa Hooverphonic e una din cele mai consacrate formații europene ale momentului, având la activ 7 albume produse, 2 discuri de platină câștigate și, cel mai recent, titlul de cea mai bună trupă a anului 2013 la premiile MIA (Music Industry Awards, Belgia). Dacă în cazul primului album, trupa a mers pe trip-hop, pentru celelalte albume cei din Hooverphonic au folosit foarte multe influențe rock/pop, muzică electronică, alternativă.