O româncă frumoasă la Hollywood. Nimic nou până aici. Cunoaştem deja actriţe care au păşit graţios în lumea filmului american încă de-acum 10 ani, dar povestea noastră e puţin diferită.
Patricia Poienaru lucrează în industria filmului, dar în spatele camerelor. La doar 33 de ani, românca are deja contribuţii importante in producţii care-i au pe Matt Damon, Christoph Waltz, Melissa Leo, Cuba Gooding Jr sau pe “tiristul” Jean Claude Van Damme în distribuţie, realizări ce i-au adus deja notorietate și respect în branșă.
Nu i-a plăcut să stea în banca ei
Acum 9 ani, Patricia coordona un departament cu ştaif al unei bănci importante din România. Funcţie cu nume pretenţios, leafă adevărată. Dar, cum orice poveste trebuie să aibă o intrigă, după un timp tânăra a realizat că nu se identifică cu munca într-o corporaţie. Sigur, un clişeu care ne trece tuturor prin minte zilnic înainte să intrăm cu nasul în pernă şi care se risipeşte odată cu alarma de dimineaţă. Dar Patricia s-a hotărât să nu-şi lase gândul să adoarmă şi a început să se documenteze despre cursurile de film pe care le visa din adolescenţă.
După multă muncă, a avut și BAFTA
Câteva luni mai târziu, se îmbarca în avionul către Los Angeles, California, unde urma să studieze regie şi producţie de film la o şcoală de prestigiu.
„Pe lângă regie și producție de film, în Statele Unite am învățat câte ceva din tot ce implică munca în spatele camerei: scenaristică, imagine, scenografie, montaj, dar am luat chiar și câteva cursuri de actorie. Acomodarea a fost relativ rapidă, dar este adevărat că a contat și faptul că sistemul de învățământ american te face să te simți oarecum protejat”, povestește Patricia.
A fost o experiență foarte valoroasă, o pregătire complexă care mi-a format un fundament solid și o înțelegere în detaliu a procesului. Foarte multă muncă, pasiune şi rigurozitate, dragostea față de film și o mică doză de inconștiență – de aceste ingrediente a fost nevoie că să reușesc.
Procesul de creație al unui film este fascinant ca și complexitate, la fel cum sunt și oamenii, artiștii cu care colaborezi pas cu pas. Colaborarea este esențială, mai ales când totul se întâmplă sub presiunea timpului”, spune tânăra cineastă.
Prima sa producţie, în 2006, a fost un succes. Scurtmetrajul “The Kolaborator” s-a plimbat pe la numeroase festivaluri din lume, a câştigat un premiu BAFTA / LA “for excellence” şi distincţia “American Pavilion Emerging Filmmaker Showcase” la Festivalul de la Cannes.
Prima comedie românească de Crăciun și un Audience Award
După câteva experienţe hollywoodiene, s-a întors în România, unde a produs, împreună cu o echipă talentată, câteva filme autohtone, distribuite în cinematografe din ţară şi din Europa, precum “Ho, Ho, Ho”, o comedie de Crăciun cu Ştefan Bănică Junior sau “The Godmother”, cu Dragoş Bucur şi Withney Anderson, distins în 2012 cu “Gopo Audience Award”, premiu acordat pentru cele mai multe bilete vândute. Ambele producţii au devenit lideri de audienţă atât în cinema, cât şi în televiziune.
“«Ho Ho Ho» și «Nașa» se pot numi deschizătoare de drumuri pentru piața românească a filmelor de acest gen, de cinema. Ambele producții au fost apreciate și au avut un mare succes la public, iar asta a fost cea mai mare răsplată pentru mine, Alma Bacula și echipele atât de talentate cu care am lucrat. De fapt, tot ceea ce facem este pentru public”, zâmbește Patricia.
“Respectul e esențial”
A revenit apoi la filme internaţionale, cu bugete importante. “Charlie Countryman” (regia Fredrik Bond, cu Shia LaBeouf, Melissa Leo, Evan Rachel Wood) a avut premiera la festivalul Sundance 2013, iar filmul lui Terry Gilliam “The Zero Theorem”, cu “giganţii” Christoph Waltz şi Matt Damon, a rulat prima oară la Festivalul Veneția, tot în 2013. Iar Patricia a fost în echipa de producţie. Ea a povestit ce înseamnă ce înseamnă munca alături de regizori de asemenea calibru.
“Totul înseamnă rezultate în condițiile unor exigențe maxime. Iar respectul față de cei cu care lucrezi si faţă de munca lor este esențial, la orice nivel. Sunt oameni care lucrează 6 sau 7 zile pe săptămână, minimum 12 ore pe zi, împreună cu întreaga echipă, pentru câteva luni de zile. Strălucirea unei premiere de film este o imagine foarte diferită față de munca extraordinară care duce la momentul respectiv”, explică talentata româncă.
Popcorn şi un vis împlinit
Ce urmează? Filmul “The Keeping Room”, o dramă plasată în ultimele zile ale Războiului Civil american, când trei femei singure trebuie să-şi apere casa în faţa atacurilor violente ale soldaţilor, producţie care va apărea cel mai probabil la începutul anului 2014 în cinematografele din România.
Atunci, imediat după ultima replică din scenariu, luminile se vor aprinde şi lumea va părăsi sala, lăsând în urmă resturi de popcorn şi un generic de final cu Sam Worthington, actorul principal din Avatar, în cap de listă, urmat, la câteva lungimi de ecran, de românca Patricia Poienaru, producător de film.
Filmele Patriciei
The Keeping Room (post-producţie) (2014)
The Timber (post-producţie) (2013)
The Zero Theorem (2013)
Charlie Countryman (2013)
6 Bullets (2012)
One in the Chamber (2012)
The Godmother (2011)
Ho Ho Ho (2009)
Un film simplu (Film TV) 2008
The Kolaborator (Short Movie) 2007
Text și foto: Emil Moldovan