„Selfie” – autoportret fotografic realizat cu un telefon mobil şi publicat apoi online pe reţelele de socializare – a fost ales cuvântul anului 2013. Prima apariție cunoscută a cuvântului „selfie” datează din anul 2002, pe un forum online australian, iar folosirea termenului a crescut în ultimele 12 luni cu 17.000%.
Judy Pearsall, director editorial al Oxford Dictionaries, a declarant că „Reţelele de socializare au contribuit la popularizarea termenului, iar hashtagul «#selfie» a apărut pe site-ul specializat în partajarea de fotografii Flickr încă din 2004. Însă utilizarea sa s-a răspândit foarte mult abia începând din 2012, atunci când «selfie» a fost folosit în mod curent în mass-media”.
Alte două cuvinte care s-au aflat în competiția pentru cuvântul anului 2013 au fost „twerk”, termen ce desemnează un dans lasciv, făcut celebru de cântăreaţa Miley Cyrus, şi „binge-watch”, termen ce desemnează vizionarea-maraton a unor programe TV, potrivit unui comunicat emis marţi de editorii acestor dicţionare prestigioase.
Cuvântul „selfie” a fost inclus în OxfordDictionaries.com, în luna august, dar nu a intrat încă în Oxford English Dictionary (OED).
Sursă știre și foto: mediafax.ro