-prima mea carte-
România are multe: și bune și mai puțin bune. Însă cele mai puțin bune nu mă inspiră așa că m-am gândit să vă împărtășesc povestea unui brand care are peste 100 de ani și de care m-am atașat tot mai mult.
Este vorba de Farmec, compania clujeană pe care am început să o cunosc mai îndeaproape acum mai bine de un an, când am ajuns să mă prezint în fața Consiliului de Administrație, în calitate de designer&project manager de interioare, recomandat pentru conceptul unui nou magazin de prezentare. Ceea ce a început ca un simplu proiect a devenit o parte importantă din ceea ce fac zilnic, simțindu-mă tot mai acasă în fabrică. Și cum povestea e mult mai amplă decât un simplu articol, m-am gândit să scriu prima mea carte, o serie de articole despre oamenii și experiențele din spatele unui brand care nu numai că rezistă în mijlocul Clujului, dar se dezvoltă, față de alte fabrici care mai mult închid decât merg înainte. Și cum Farmec nu e doar al Clujului, ci totodată un brand care definește România, așa cum e ea și cum a evoluat, în părțile ei bune, ce nume mai bun puteam găsi pentru prima mea serie de articole decât: România are FARMEC!
Dar să o luăm cu începutul, cu acea zi în care a trebuit să mă prezint și să mă recomand ca fiind persoana potrivită pentru conceptul de reamenajare a magazinului Farmec, de la parterul celebrului bloc Spray. Și greutatea a fost mare, pentru că magazinul existent a avut la bază un concept care a dăinuit peste 30 de ani (poate la un moment dat, prin bunăvoința domnului Turdean, vom afla și poveștile de demult ale Farmec-ului).
[easyrotator]erc_98_1378126923[/easyrotator]
Nu mă simțeam bine, pentru că tocmai începusem o nouă cură de slăbire (a câta!) și nu eram în formă, iar masa din sala de ședințe era plină ochi de covrigei, biscuiți și toate cele interzise perioadei, stomacul meu nefiind tocmai fericit, iar stresul, major, cu privire la sunetele pe care urma să le scoată.
Atunci am interacționat pentru prima dată cu membrii din Consiliul de Administrație Farmec, într-o abordare oficială, politicoasă, însă cu interes în ceea ce mă pregăteam să prezint. Am să trec peste detaliile întâlnirii, pentru că rezultatul îl veți vedea în curând, când vom celebra evenimentul de lansare a noului magazin de prezentare Farmec.
Până atunci însă, deși folosesc gama Aslavital Mineral Activ în mod uzual, ideea mea despre Farmec era una de fabrică veche, cu puțină tentă comunistă, dar cu produse de calitate la un preț corect. Doamna Turdean m-a întrebat dacă am vizitat fabrica și a trebuit să recunosc: nu numai că n-am vizitat-o, dar nu am văzut niciodată cum funcționează o fabrică de cosmetice. A fost primul lucru pe care l-am făcut în perioada următoare și așteptările mi-au fost cu mult depășite.
[easyrotator]erc_30_1378127081[/easyrotator]
Pe cât de vechi sunt clădirile în exterior și în zonele anexe, pe atât de noi, perfect organizate și amenajate sunt spațiile de producție. Cuvintele farmacie și perfect septic sunt prea puțin pentru a descrie experiența vizitei în fabrica de cosmetice de la Farmec. Doamna Monica Vușcan mi-a explicat că prima lor preocupare a fost pentru produs, atât din punctul de vedere al producției, cât și din punctul de vedere al cercetării, două dintre fluxurile care au fost îmbunătățite și remodernizate în prima etapă a expansiunii de dezvoltare Farmec. Clădirile și exteriorul fabricii nu au fost un focus până acum, și nu putem să nu îi dăm dreptate. Fără produs, degeaba vopsești gardul, nu are niciun fel de valoare adăugată.
De la papucei, bonete și over-roll septice, toată călătoria a început să sune bine. Urma să intru în fabrica unuia dintre brandurile care nu numai că definesc Clujul, dar sunt parte dintr-o Românie a normalității. Supriza a venit cu primul pas, când tot ceea ce mi-am imaginat despre Farmec a fost detronat, iar fabrica pe care mi-o imaginam veche și cantonată în trecut a făcut loc unui spațiu integral modernizat, cu fluxuri de producție bine organizate, într-o curățenie desăvârşită. Şi cum sunt sigură că mulți au aceeaşi imagine de fabrica veche, m-am gândit să reintru puțin în “culisele” Farmec şi, pentru cei mai puțin norocoşi ca mine să vă arăt cum arată o fabrică modernă de cosmetice!
[easyrotator]erc_78_1378127184[/easyrotator]
Povestea Farmec nu se rezumă doar la fabrică și produs, astfel m-am gândit să vă destăinui, rând pe rând, în articolele ce urmează, și povestea doamnelor și domnilor care sunt în spatele acestui brand și care zi de zi îi dau ființă. Sunt Mihaela și Horea Turdean, cei fără de care incursiunea mea în acest brand fabulos nu ar fi fost posibilă, și care sunt definiția unei familii frumoase din … toate punctele de vedere.
Urmează Mircea Turdean ș Lucian Pîntea, care au investit cu încredere primii mei pași în Farmec.
Sperăm că vom afla și povestea domnului Septimiu Maniu, care are răbdare aproape zilnic să vedem ce se mai întâmplă cu magazinul, doar de om isprăvi la termen și în buget, cu bucuria celui care se bucură de lucrurile bine făcute.
Nu în ultimul rând doamnă Lucia Șipoș, care mult timp a fost ceasul meu deșteptător, sunându-mă la 8.00 dimineața, că e, că nu e ceva de lucru. Îmi va lipsi vocea care îmi spunea: Bună dimineața! Și care sigur are o poveste în spate.
Cu siguranță nu o voi uita pe doamna Susana Mădășan care e zilnic la intrarea în Fabrică. Mi-a economisit zilnic timpul de căutare a buletinului și mi-a zâmbit de fiecare data când m-a invitat în birouri.
Voi încerca să îi aduc mai aproape de noi, cei care cumpărăm, testăm, ne bucurăm și la final…devenim constantul cumpărător de Farmec. Într-o Românie care, trebuie să recunoaștem, indubitabil, are… FARMEC!