Până pe 15 octombrie, în Parcul Etnografic “Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului f.n., este deschisă o expoziţie de obiecte lucrate manual de către copiii din centrele de plasament.
Tema proiectului “Faber puerilis – ateliere practice pentru copii dezavantajaţi” este reprezentată de relaţia unui segment al grupurilor vulnerabile din România cu meşteşugurile tradiţionale.
Timp de o saptămână, 30 de copii de la centrele de plasament din Bucureşti au creat, sub supravegherea unor artişti populari de renume, obiecte din lut, lemn şi fibre textile în cadrul unei tabere a atelierelor de creaţie care s-a desfăşurat în tre 15 şi 21 iulie, în localitatea Vlădeşti din judeţul Vâlcea. Expoziţia care prezintă lucrările copiilor este itinerată prin câteva dintre marile muzee ale României, pentru a fi prezentată unui public cât mai larg.
Proiectul este derulat de asociaţia Română pentru Dezvoltare şi Cooperare Europeană derulează proiectul “Faber puerilis – ateliere practice pentru copii dezavantajaţi”, realizat în parteneriat cu Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Direcţia de Asistenţă Socială sect. 3 Bucureşti, Consiliul Local Vlădeşti, Pătru Eugen Ceramică II şi Muzeul Ţăranului Român, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (A.F.C.N.).