Mi-aș dori ca viața mea să fie verde. Acel verde viu, puternic și aprins al frunzelor proaspete de mentă din Mojito-ul dublu care mă acompaniază în această minunată seară de august. L-am preparat simplu… puțin sirop de trestie de zahăr, lime zemoase și frumoase de un verde deschis, rom alb din abundență, puțină apă minerală, multe cuburi de gheță și desigur, nelipsita mentă. Mojito-ul îl savurez mai acrișor și puternic mentolat, dar fiecare trebuie sa îl bea cum îi place.
Ca orice alt om, am și eu perioadele mele negre, atunci când verdele mentolat din pahar nu mă mulțumește și simt nevoia de puțin roșu, culoare care pentru mine înseamnă dragoste: sufletească, trupească sau prietenească, dragoste se numește și e roșie! Atunci adaug în Mojito-ul meu câteva bucățele de zmeură pe care le zdrobesc bine (să iasă toată dragostea) în pahar înainte să adaug celelalte ingrediente. Ceea ce rezultă este absolut spectaculos. Verdele însuflețit, acrișor și mentolat, dragostea roșie aprinsă și dulceagă îmi desfată papilele gustative, mă fac să zâmbesc, iar gândurile frumoase și stare de bine mă năpădesc.
În serile în care sunt bine dispus și fericit, apreciez auriul. Nu auriul “bling-bling”, ci acela rotund, blând și parfumat al coniacului bun sorbit încet dintr-un snifter (pahar special pentru coniac sau brandy) mare, povestind cu prietenii apropiați.
Orice s-ar întâmpla, voi rămâne fidel verdelui care îmi dă viață, chiar dacă îl voi trăda uneori cu roșul pătrunzător sau auriul sublim, sau îl voi nuanța pentru a-mi colora viața.
Text semnat de Gabriel Mărginean.
Foto: arhivă personală
