Cum altfel s-ar putea numi colţişorul din Parcul Central, latura dinspre canalul morii, capătul dinspre Eminescu, filigoria aceea de lemn construită de Primărie pentru pensionari şi nu numai?
De cum se subţiază gheaţa şi dă colţul ierbii, încă în paltoane, pufoici şi haine groase pe ei, parcă nerăbdători să gonească iarna, îşi fac apariţia, cu cutiile lor cu pătrăţele sub braţ, primii şahişti, căutând, scrutând zările după un partener de joc, amator de şah timpuriu.
Doar primele zile-s mai grele, doar atât cât zvonul despre deschiderea sezonului face ocolul oraşului, că amatorii dau năvală. Aici toată lumea ştie şah. Că unii nu joacă niciodată, este o altă discuţie. Şi chibiţii-s şahişti! Ai putea zice că-s cei mai buni.
Aici nu se fac campionate! Aici este o eternă competiţie, fără sferturi, fără semi, fără finale, fără campioni supremi. Aici, chiar dacă azi ai bătut pe toată lumea, mâine trebuie să o iei de la capăt, să demonstrezi ultimului venit că eşti bun. Dar, nici asta nu contează.
[easyrotator]erc_20_1373637712[/easyrotator]
Contează să fii pe metereze, să fii prezent, să joci sau măcar să chibiţezi până găseşti un loc, un partener şi o cutie cu piese. Unde altundeva mai poţi vedea cum, un caporal face instrucţie cu colonelul, forjorul îi dă mat tehnologului, contabilul îl bate pe fostul lui director?
Aici se face şi politică. Multă. Nu contează că le-a făcut acest loc mirific la care în alte vremuri nici visa nu sperau, Burgermeisterul o încasează zilnic, cu vârf şi îndesat !
Şi nici mulţi alţii – fie ei finanţatori de fotbal, ziarişti cu veleităţi de politicieni, bogătani de haiducie cu merţane cu etaj, preşedinţi sau preşedinte – nu scapă de gura lor.
Că, aşa-i în şah!
Text şi foto: Tiberiu Matei
