Activităţi pentru copii la Colours of Cluj

Când vine vorba de culoare, poate primii care ne vin în minte sunt copiii. Nici organizatorii Festivalului Colours of Cluj nu i-au uitat şi au pregătit pentru ei o mulţime de evenimente şi activităţi.

copii de la Pata Rat, la TIFF de Ziua Copilului (3)În fiecare zi, de vineri până duminică, Piaţa Unirii va găzdui activităţi pentru copii (între orele 11 şi 15), la Cortul Copiilor, care va fi animat de compania Lupeto. În fiecare zi va avea loc câte un spectacol de teatru interactiv: „Punguţa cu doi bani”, „Aventuri în pădurea fermecată”, „Greierele şi furnica”, dar şi ateiere de creaţie, jocuri şi concursuri interactive.

De asemenea, în Parcul Central, sâmbătă şi duminică, cei mici sunt aşteptaţi la mai multe ateliere şi evenimente: atelier de desen, de confecţionat zmee, obiecte din materiale reciclabile, jocuri distractive, şcoala de fotbal, colţul Decathlon, teatru de păpuşi şi spectacole de magie.

Mai multe detalii despre programul acestor zile găsiţi pe coloursofcluj.ro.

„Colours of Cluj” este organizat de Asociaţia Film şi Cultură Urbană şi Asociaţia Shift – Transilvania Art Group, cu sprijinul Casei TIFF şi al TIFF Events.

Foto: Tiff 2013 / Nicu Cherciu