Hai să ne îndreptăm atenţia către acele personaje care au oareşce carenţe în ceea ce priveşte personalitatea. Aş fi zis uşor lipsite de coloană vertebrală, dar nu ştiu cât de conştient fac procedura copy-paste şi cât li se întâmplă, pe principiul “păţeşti”.
Fiecare presupun că s-a regăsit în situaţia în care a observat că un semen îi preia gesturi, cuvinte, expresii, maniera proprie până la urmă. Când asta se întâmplă într-un cadru restrâns, cum ar fi un grup de prieteni, poate fi chiar amuzant. Ne imităm vrând nevrând, serios sau la mişto, pentru că ne vedem suficient de des încât să ne permitem acest lucru. Dar mă refer la acele persoane cu care ai doar o legătură tangenţială, mai degrabă impusă de conjunctură, decât dorită.
Preluarea aspectelor ce ţin de propria persoană poate merge de la o variantă care nu deranjează, până la grosolănii sau penibilităţi.
~ Spre exemplu, o situaţie distractivă e cea în care te afli într-un context dansant şi sare din tine ceva schemă de mare dănţuitor, pe care apoi o zăreşti executată de către un alt petrecăreţ aflat în proximitate.
~ O altă ipostază e aceea în care o persoană încearcă să preia modul tău de exprimare, de expunere. Bineînţeles că îl trece prin filtrul propriu, deoarece copiatul nu poate fi unu la unu, rezultând astfel un mix tare nefericit, şchiop şi ieftin. E oarecum neplăcut să vezi cum o părticică din tine e schimonosită, dar apelezi la generosul simţ al umorului şi totul capătă o tentă roz.
~ Probabil una din cele mai frapante circumstanţe, care în genere se desfăşoară la locul de muncă, e aceea în care pe parcursul unei discuţii informale emiţi o idee, ca apoi, la următoarea întrunire, să asişti cum partenerul iniţial de discuţii îşi însuşeşte cu nonşalanţă părerea ta. What?
Fiecare om are trăsături proprii de caracter, ce-i permit să se manifeste natural. Orice forţare şi încercare de a prelua ceea ce nu te reprezintă, doar pentru că ai văzut că are trecere sau e cool, va rezulta în ceva fals şi deranjant pentru cei din jur. Aşadar, keep it real!
Un pic off topic, dar tot legat de personalitate sau mai degrabă de lipsa ei, o scurtă referire la cupluri. De regulă, una din părţi are o personalitate mai slabă şi trebuie admis că acest statut îi cam revine ei. Nu de alta, dar altfel el nu ar mai fi credibil în îndeplinirea rolului său primordial, cel de protejare şi oferire de siguranţă. Bun, dar asta nu înseamnă că ele devin automat nişte mule… şi totuşi sunt destule.
Dacă se iscă o polemică între mai multe persoane, iar partenerul fetei emite o părere, bună/ rea, nu contează, în timp ce ea nu poate debita nimic-nimic, atunci măcar îşi va arăta susţinerea faţă de iubi cel puternic, fie dând aprobator din cap în timp ce stă uşor în spatele lui, fie îndrugând ceva încet şi uitându-se în pământ sau dacă toată treaba e pe FB, dă un like la commentul lui. Bravo… ori te bagi în discuţie, ori dă-ţi în continuare filmul de femeia puternică din spatele bărbatului sau femeia din umbră, când de fapt eşti doar o umbră.
Surse foto: someecard.com, gawkerassets.com