Misogin, caut victimă

Singur, atât de singur, dar atât de bine. În sfârşit pot să mă lăfăi şi eu pe două coloane, fără să mai tragă cineva pătura de pe mine. Nu mă mai ceartă nimeni că nu am respectat numărul de caractere sau că nu am caracter. Din păcate în viaţă nu îţi poate fi doar bine, aşa că am primit ordin să mă sui în tren, să vin la Cluj şi să-mi iau Missandra de unde ştiu.

Aşa că mi-am împachetat cel mai bun maieu al meu, m-am suit în trenul de Beclean pe Somes şi am aterizat în plin TIFF. Puţin derutat de atmosfera festivalului de pe străzile Clujului, dau cu ochii de un afiş cu Deflorarea Evei von End. Ce loc mai bun să cauţi o misandră? Oricare altul, vă spun eu.  Şi uite aşa am bătut Clujul în lung şi în lat, în sus şi în jos, ba am fost şi la mall, poate, poate găsesc o misandră cu care să împart coloana.

Dar de unde, că aveţi de toate în Cluj, numai misandre nu. Aşadar şi prin urmare, cine îşi doreşte onoarea de neimaginat şi neegalat să împartă coloana şi gloria cu mine, este rugată să spere pe adresa redacţiei.

YO YO

Sursa foto: someecards.com