Pentru că iubim Clujul, am pornit în căutarea oamenilor cu poveşti frumoase, prin locurile oraşului pe care îl iubim. I-am întrebat de ce iubesc Clujul. Astăzi, Teodora Iacob, un medic cu chitara în mână, ne povesteşte cum a ajuns să iubească Clujul.
Întotdeauna am iubit Sighişoara şi i-am cam rămas fidelă, până acum vreo 10 ani când am devenit prietene foarte bune. De ce? Pentru că atunci a apărut prima dată în peisaj Clujul. Sigur, auzisem mai multe despre el şi eram destul de sceptică.
M-am îndrăgostit treptat de Cluj şi acum mi-e greu, iar de aceea nici nu vreau să mă despart de el. În primele luni, după ce m-am mutat, mi s-a părut oarecum amuzant oraşul… cu străzi şi bănci tricolore. Primul loc în care am luat masa vreodată a fost la “Vărzarie”, un loc în care şi bunicii şi părinţii mei mergeau să mănânce periodic în perioada studenţiei (de curând am aflat că s-a pensionat bucătăreasa de acolo după mai bine de 40 de ani de carieră).
Chiosul mi-a tras cu ochiul încă de la început şi mă bucur că lucrurile s-au schimbat în bine faţă de acum 10 ani. Totuşi, a existat un loc cu dragoste la prima vedere – Grădina Botanică. Cu regularitate, în fiecare lună mai, mă pierd câteva ore printre lalele.
În 10 ani pot spune că am bifat majoritatea cafenelelor şi pub-urilor cu muzica lor bună şi întotdeauna pline de tineri şi oameni frumoşi. În fiecare zi a săptămânii, în fiecare parte a zilei, dacă ai chef să faci ceva şi să nu stai în casă, Clujul te ajută.
Fie că vrei să te plimbi prin parc, să mănânci o prăjitură în centru, să ieşi la o bere într-un pub, să mergi la un concert într-o pivniţă, să mergi la un spectacol de teatru sau pur şi simplu să asculîi Filarmonica Transilvania, Clujul te invită şi te aşteaptă. Filmul l-am lasat separat pentru că aici se înscrie TIFF, care cu o perseverenţă tacită a ajuns exact acolo unde trebuie.
Îmi place atât de mult Clujul pentru că e un oraş pururi tânăr, dar în aceeaşi măsură, cu tradiţie, pe toate planurile, mai ales din punct de vedere universitar şi sunt mândră că am putut face parte şi eu din “Şcoala medicală Clujeană” şi am învăţat pe băncile unde au studiat Iuliu Haţieganu, Victor Papilian şi Ioan Goia.
Daca iniţial am pornit greu, cu gândul la oraşul meu natal, acum declar că iubesc Clujul şi aşa va rămâne!