Ca un cetăţean adoptat al Clujului, oraşul care mi-a adus atât de multe lucruri frumoase în viaţă, vă invit să păşiţi alături de mine în cele mai importante locuri din acest minunat oraş.

Biserica Sfântul Mihail, km 0 al oraşului, se ridică impunătoare în stil gotic din mijlocul oraşului, fiind mărginită de monumentul Matei Corvin. Nu rataţi imaginea impresionantă asupra Clujului din turnul bisericii, basorelieful de la intrarea în sacristie şi măreţul amvon. Ȋn mica piaţă de lângă biserică, puteţi admira ansamblul monumental Matei Corvin, reprezentându-l pe regele Matia şi pe cei patru generali ai săi, pentru ca apoi să vă lăsaţi încântaţi de jocul ineditei fântâni arteziene şi de inocenţa copiilor care aleargă după porumbei.
[easyrotator]erc_47_1366096186[/easyrotator]
foto: Adrian Hădean
Cupola catedralei Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” a fost ridicată după modelul catedralei Sfânta Sofia din Istanbul. O construcţie monumentală, cu 4 clopote, situată faţă în faţă cu Teatrul Naţional şi Opera Română.

Muzeul de Farmacie, găzduit în casa Hintz, cuprinde peste 3000 de exponate: mobilier vechi, instrumente de laborator, precum şi sigilii ale farmaciilor medievale, prima farmacie funcţionand aici în anul 1573.
[easyrotator]erc_54_1360337098[/easyrotator]
foto: Radu Neag
Pentru o plimbare într-o zonă istorică marcantă, vă recomand biserica şi platoul Calvaria, atestate încă din anul 1068. O zonă verde şi prima cetate a Clujului se ascunde parcă de blocurile înghesuite ale cartierului Mănăştur şi vă oferă o oază de linişte în aglomeraţia oraşului.

Singurul turn care a rămas din cetatea veche a oraşului găzduieşte muzeul de Speologie, dar din păcate este închis publicului momentan.
O parte a vechii cetăţi medievale poate fi admirată pe strada Mihail Kogălniceanu, culminând cu Turnul Croitorilor, devenit un centru de cultură urbană, care găzduieşte astăzi diverse expoziţii.
Nu uitaţi să urcaţi în cetăţuie, ultima fortificaţie a Clujului ridicată de austrieci în formă de stea. De aici puteţi admira splendida panoramă a oraşului, precum şi cele două porţi care se mai păstrează astăzi din cetate, Poarta Apei şi Poarta Vienei.

Cel mai bun ceai se savurează la Qui One Quint, într-o atmosferă desprinsă din basme, iar pentru o cină de neuitat optaţi pentru Camino, un restaurant atipic în centrul vechi al oraşului.
