Cum gestionezi 300 de oameni, pentru că 300 de oameni înseamnă cel puţin 300 de probleme diferite în fiecare zi?
Din fericire nu mai gestionez 300 de oameni sau câţi or fi anul ăsta, probabil 400, ci gestionez aproximativ 10. Am creat o structură de middle-management care mă ajută în acest proces şi care cred că reflectă foarte bine valorile pe care le am şi care sunt, de altfel, şi valorile firmei.
Nu ţi-a fost greu să-nveţi să delegi?
În continuare mi-e greu să deleg, pentru că-mi place să fiu hands on, dar de circa doi ani de zile am început şi un proces educaţional pentru mine, să învăţ să deleg şi să mai las frâiele din mână pentru că un singur driver poate să crească până la un anumit număr, dacă vrei să creşti mai mult, trebuie să delegi, iar decizia noastră a fost de creştere, nu de a rămâne la un nivel de 40, 80 de oameni.
Cât de mult se poate extinde un sistem ca al tău? Cât de mult poate creşte o firmă de genul ăsta? Te vezi cu ramificaţii în ţările din jur?
Deja suntem în ţările din jur, suntem în Ungaria şi Moldova. Avem atât software developeri, cât şi clienţi în zonele respective şi ne-am apropiat de pieţele acelea. Văd firma crescând câtă vreme există obiectul creşterii şi reuşim să producem soluţii inovative pentru piaţa externă. Până la urmă inovaţia este ceea ce ne caracterizează pe noi.
Acum e ca şi cum te-aş pune să alegi între copiii tăi. Care-i cel mai surprinzător sau puternic sau neaşteptat de bine vândut soft al vostru. Care e ultimul vostru hit?
Pot să-ţi spun la ce lucrăm acum. Până la urmă nu pot să fac o diferenţiere între o zonă de servicii sau o zonă de produse, pentru că fiecare are alt specific. Evident, îmi doresc mai mult ca zona de produse să crească pentru că aduce plus valoare. Şi a adus plus valoare în proiecte atât pentru comunitate, de exemplu pentru regia de transport din Iaşi, singura regie cu care lucrăm la ora actuală din peste 1500 de clienţi români (lucrăm cu unu sau doi clienţi de stat). Am reușit să le livrăm o soluţie pentru eliberarea automată de bilete de călătorie la nişte preţuri foarte competitive, care permit, economic vorbind, în cinci ani de zile să amortizeze investiţia.
Sunt şi zile proaste într-o afacere ca asta?
Sunt. Mai pierzi un client, mai pierzi nişte angajaţi cheie, se mai întâmplă. Tot timpul ai provocări.
Hai să vorbim un pic despre responsabilitatea socială. Crezi că e important să dai ceva înapoi comunităţii în care îţi desfăşori activitatea?
Cred că este fundamental. Câtă vreme trăieşti într-o comunitate cum e Clujul sau Dejul, sau orice altă comunitate locală, cred că este esenţial. Iar din punctul ăsta de vedere, noi lansăm tot felul de programe, proiecte gen united way, în care donăm sume de bani, fiecare dintre angajaţi donează o parte din salariu pentru proiecte iniţiate de diverse fundaţii, şi selectate cu sprijinul unei fundaţii non-profit americane. Pentru că noi ca naţie şi aici avem o problemă: în a ne organiza şi a face dovada unei suficiente credibilităţi.
Cine crezi că este responsabil pentru traseul tău în viaţă? Îţi pun întrebarea asta pentru că întâlnesc foarte mulţi oameni, unii foarte tineri, care par destul de debusolaţi, nu ştiu în ce parte să se îndrepte şi nu ştiu nici pe cine să dea vina pentru insuccesul lor.
Discutam acum două luni cu un psiholog care la un moment dat menţiona faptul că suntem destul de mulţi cei care cădem în postura de victime. Eu consider că lucrurile sunt mult mai simple. Fiecare e dator să încerce şi să se educe singur. Şi prin asta poate să-şi aleagă drumul în viaţă. Cred că nici pentru tine n-a fost uşor să treci la bucătărie, pentru că e un hobby pe care l-ai transformat într-un business oarecum.
Da. În primii 10 ani de activitate profesională nu mi-am închipuit că pot face altceva decât radio. Eşti dispus să oferi mentorat? Faci deja asta?
Da, fac asta. În cursul lunii octombrie sau noiembrie am lucrat cu o asociaţie care se ocupă de trainingul viitorilor antreprenori. Aceștia au făcut nişte tururi prin diverse companii din Cluj, le-am oferit posibilitatea de a-mi pune întrebări, de fapt i-am forţat pe fiecare să-mi pună o întrebare…
Şi aici avem o problemă: vrem răspunsurile corecte, dar nu ştim să adresăm întrebările.
Da, exact, până la urmă, din 40 de viitori antreprenori, am avut vreo 50 de întrebări, cu 50 de răspunsuri deşi ei voiau o reţetă – cum să devii antreprenor de succes. Reţetă nu există, … cazi te ridici, mergi mai departe şi ai speranţa ca data viitoare să cazi în direcţia potrivită.
Practic, e cam acelaşi lucru ca în blogging sau ca în bucătărie. Oamenii vor reţete de succes. În principiu poţi să scrii reţeta după care ai funcţionat tu, dar de cele mai multe ori nu se aplică la ceilalţi oameni, pentru că factorul uman e cel mai important şi suntem cu toţii atât de diferiţi, încât e foarte greu să transpui, să mulezi soarta ta pe caracterul altei persoane.
Evident, ce le spun viitorilor antreprenori e să încerce. Ingredientul principal al succesului e acesta: să încerci continuu, să te reinventezi şi să nu-ți fie frică de eşec.
Înfrângerea e un lucru rău?
Nu, e cel mai bun lucru care se poate întâmpla până la urmă, dacă şi înveţi din ea. Şi până la urmă eşti forţat să înveţi din ea. Știu asta din experienţa mea de sportiv (am făcut sport, polo şi karate, două sporturi complet diferite, unul de echipă, altul individual).
Artele marţiale te-au învăţat că eşecul nu e chiar atât de înfricoşător?
Da, evident. Trebuie să cazi de mult mai multe ori sau trebuie să pierzi de mult mai multe ori decât câştigi. Şi-n viaţă… până la urmă e important să câştigi exact meciurile care contează.
Alergi acum. Mai participi din când în când la câte-un maraton?
Da, anul trecut am participat la trei semi-maratoane. Unde semimaraton a fost de fapt un half Ironman care include aproape 2 kilometri de înot într-un lac, open water swimming, cum se numeşte, include 90 de kilometri pe bicicletă (apropo, e foarte greu să te antrenezi pentru bicicletă în Cluj).
Ştiu, bicicleta mea stă în garaj de foarte multă vreme pentru că la un moment dat m-a apucat groaza. E înfiorător să mergi cu bicicleta prin Cluj pe distanţe mai lungi şi chiar şi în afara Clujului.
Am mulţi colegi care participă la astfel de evenimente, de la concursuri până la “Clujul Pedalează”. Susţinem “Clujul Pedalează”, de exemplu. Avem mulţi colegi care vin cu bicicleta la serviciu, fără accidente până acum, deşi Clujul e un oraş dificil pentru biciclişti, un oraș fără piste. Dar, revenind la Half Ironman, a treia probă a fost un half maraton. Iar pentru anul viitor m-am înscris deja pentru un full Ironman, sper să rezist.
Dacă te antrenezi…
Exact, asta cu “dacă te antrenezi” e problema cea mai mare.
Cum stai cu timpul, cum se împacă familia ta cu activitatea ta atât de complexă sau cum reuşeşti să-i mulţumeşti pe toţi?
E un joc continuu şi e foarte greu să fie toată lumea mulţumită. Cu copiii, cu familia, facem multe activităţi împreună, în concediu am fost toată familia, înainte de sărbători am fost într-o tabără de schi, numai eu cu fetele, deci lucrurile se pot regla.
Cum te vezi la pensie?
Foarte activ mă văd la pensie. N-am în minte ideea de a sta.
Nu te vezi pe-o bancă-n parc, uitându-te după raţe?
Nu… poate şi asta face parte din activitatea de pensionar, cine ştie, deşi şi-acum mai merg câteodată în parc. Încerc să apreciez momentele de zi cu zi.
Mă văd probabil dând înapoi comunităţii mai mult decât pot la ora actuală. Sunt şi în câteva cluburi care ajută comunitatea, sunt în Rotary Cetăţuie, avem multe proiecte prin care ajutăm comunitatea şi sunt implicat, atât financiar, cât şi prin prezenţa mea.
De multe ori prezenţa e mult mai importantă decât componenta asta financiară. Poate că de cele mai multe ori.
Aşa e! Pentru că transmite un exemplu, transmite nişte mesaje atât oamenilor cu care lucrez, cât şi întregii comunităţi.
Sursa foto: arhivă personală Voicu Oprean
