JEG în turul Africii fără un motiv anume: ”Economisesc când pot, dorm unde e mai lesne și de mâncat, oricum încerc să fie lucruri cât mai specifice locului, fără fițoșenii”

Darius Groza are 26 de ani și este ciudat, simpatic, inteligent, semi-hipster, blogger și ȘĂF la jeg.ro. Noi doi suntem prieteni din liceu, când Darius era în clasa IX-a și lucra la o sală de internet din Zalău. Era tuns scurt și avea o codiță blondă LUNGĂ, în spate. M-a învățat cum să intru pe mIRC, cum să accept că viața mea privată va fi expusă fără nicio greață pe blogului lui personal și cum să îi avertizez și pe alții că asta li se va întâmpla și lor. În peste 10 ani, l-am văzut crescând, i-am văzut părul crescând pe față și piept, îndrăgostit, suferind, slab, gras, mai gras, la TV, l-am auzit la radio și, în ultimii ani, l-am văzut lansându-și provocări peste provocări în materie de călătorii. De la turul Europei cu autostopul în 2008, la turul țării cu bicicleta în 2009, Darius a pornit anul acesta, în august, cu motocicleta, spre Africa.

De ce? ”E pur și simplu o provocare pe care mi-am propus-o eu mie, în care să demonstrez că pot ca începător să traversez Africa de la Nord la Sud sau că n-ar trebui să încerce altcineva pentru că-i cea mai periculoasă.”

Am vrut să văd ce mai face, așa că l-am întrebat una alta.

Ce faci Darius?

Dau telefoane la ambasada Africii de Sud să văd dacă nu primesc viza la Accra și aștept, în cea mai scumpă capitală de până acum, degeaba sau dacă nu primesc viza în Abuja și aștept, în cea mai periculoasă capitală de până acum, degeaba.

Da’ Pamfil?! (n.r. Pamfil Alphonse – născut Groza-Bîja Hristea-Pamfil, 1984 – este ursulețul lui de pluș, unicul prieten adevărat.)

Stă mahmur într-un – i-aș zice – hotel și sperie – le-aș zice cameristele – când intră să facă – i-aș zice – curat.

Unde ești acum mai exact? 

Într-o cafenea franțuzească de albi cu spume, în care vin, pe numărate, absolut toți albii din Accra, habar nu prea având pe ce lume îs, în afară de drumul de la viloacă la cafenea, cu mașina consulară. Este net, deci mă conformez.

Pe 28 august 2012 ai pornit într-o călătorie de-men-tă. Ți-ai lansat tu ție provocarea de a străbate continentul african de la Nord la Sud, pe motocicletă, fiind totuși puțin începător. De ce?

De prost.

Așa prost, până acum, câți kilometri ai parcurs și prin câte țări ai trecut? Rotunjește…

15.000. Șapte (de la buza Africii, nu alea de sejur de pân-acolo).

Pe parcurs, ți-ai dat seama că îți lipsește ceva din bagaj? Ce le recomanzi celor care vor să plece într-o călătorie ca tine să își ia musai cu ei? 

Nu mi-a lipsit mnică, deoarece am luat tot. Am țâpat pe parcurs o grămadă de c******i. Acum îmi folosesc practic constant o porțiune de 20% din bagaj, restul de 80% fiind în caz că. Și poate n-o să le folosesc niciodată. Am încă juma’ de motocicletă legată de motocicletă, da’ habar n-am ce să-și ia cineva efectiv. Tot ce poate duce. Teoretic, se poate și doar în bermude și cu cardul, dacă au timp de așteptat după orice au nevoie, cu săptămânile, în caz că trebuie să-și procure. Io însă mi-am luat toate la mine, că vedem pe parcurs.

Cursurile de mecanică pe care le-ai făcut înainte de călătorie îți folosesc?

Nu. Tot vai de p**a mea îs. Ajută cât să pipăi una-alta, să văd ce are, da’ și dacă eram doct în mecanică, e dificil spre imposibil să te apuci să repari lucruri (alea cu adevărat complicate) pe marginea drumului în Africa. Până acum am avut pompa de apă pușcată, termostatul fript, bateria rămasă fără acid, roata pe spate spartă, arcul pe spate cu tot cu instalație rupt. Toate astea s-au rezolvat la ateliere. Ca norocul, fiecare pocinog a fost relativ aproape de civilizație. Dacă oricare dintre ele mă lăsa la dracu’-n praznic, motocicleta trebuia urcată-n spate la o dubă și dusă la reparat. În afară de pană, EVENTUAL, dacă îmi mânca o zi, dacă eram singur, toate m-ar fi blocat total în situații nu tocmai confortabile.

De ce nu face față motocicleta ta? E totuși un BMW F650GS Enduro-touring.

Ce mi se strică mie îs treburi firești în viața unei motociclete. Doar că eu îi comprim viața pe repede înainte, în cadrul unei perioade foarte scurte. Dându-te prin oraș și mergând la iarbă verde, nu faci câte 600-700 de kilometri pe zi prin toate zonele climaterice și tipurile de teren. Într-o utilizare normală, s-ar buși aceleași lucruri, la relativ aceleași perioade kilometrice, doar că ar fi mai mult timp între ele și nu ți s-ar părea că e atât de des.

Cum te descurci cu limba, dialectele? Răzbești doar cu engleza? 

Ghana e prima țară în care se vorbește ceea ce putem numi cu indulgență engleză. Oriunde în lume te poți descurca gesticulând, câtă vreme nu te aștepți să stai la filozofii în baricadele militare și să reciți poezii cu funcționarii din ambasade. Pentru astea găsești câte-o față familiară în fiecare oraș mai măricel, ca să te mai reculegi. Un român sau alt expat, să schimbi trei vorbe.

Când ți-a fost cel mai greu până acum?

Tot timpul.

Dar cel mai frică?

Tot timpul. Da’ cu precădere când am intrat noaptea în Mali.

Și cel mai frumos moment sau loc?

Toate, că până la urmă n-am pățit nimica.

În România știu că banii tăi mergeau pe mâncare, iubite și gadgeturi? În Africa pe ce se duc cel mai mult? 

Pe benzină, în marea majoritate, și reparații. Apoi cheltuieli de tranzit: vize, vame, șpăgi. În rest, economisesc când pot, dorm unde e mai lesne și de mâncat, oricum încerc să fie lucruri cât mai specifice locului, fără fițoșenii.

Prietenii tăi apropiați, eu fiind mult deasupra, știu că Mirmen și Carcea (n.r. – Carmen și Mircea Groza, părinții) au un mod de-a vă găsi, pe tine și pe frate-to, oriunde ați fi, pe tot felul de telefoane fixe dubașe… S-a întamplat și de când ești în Africa?

S-au c***t pe dânșii. Da, ar trebui să adaug la cheltuieli telefonul. M-au sunat pe roaming, dar nu merge tot timpul, că nu-i semnal. Și-mi iau cartele locale, pentru un telefon secundar. Mai comunicăm când găsesc o gură de net. Sunt la discreția mea practic, n-au cum da de mine. Da’-n condițiile ăstea, încerc să nu-i las să se macine. Plus că, practic ei sunt cel mai activ contact și aici nu-ți permiți să nu dai un semn oricând ajung undeva în siguranță, în caz că nu mai prinzi altă dată.

Cu cineva din Hida te-ai întâlnit? 

Suprinzător nu, da’ cre’că stăteau de cald. Însă mereu s-au găsit români. Consulul nostru de la Dakar zicea că dacă am fi fost doar cu câteva milioane mai mult, am fi condus lumea.

Din ce ai trăit acolo, cu ce nu te poți obișnui? 

N-am avut probleme dintr-astea. N-ai cum te obișnui cu nimica, da’ te adaptezi la toate și mergi mai departe.

La începutul călătoriei spuneai că vei petrece cam 1 an și jumătate în țara celor treizeci de milioane de kilometri pătraţi de deşerturi. S-a schimbat ceva între timp?

Da. Merge mult mai repede, ca norocul nu trebuie să aștept cât credeam după proceduri de vize sau stricăciuni. Probabil va fi o treime din timpul prezis. Încă e în cumpănă întoarcerea pe roți din Africa de Sud, în opoziție cu un zbor înapoi. Depinde de starea fizică a motorului și starea psihică a motociclistului.

Până la urmă ți-ai dat demisia, ți-ai luat un an sabatic sau ești în concediu fără plată?

Concediu fără plată.

Mâine ce planuri ai?

Să ridic pașaportul de la ambasada Angolei, preferabil cu viza respectivă-n el și să mă duc spre Nigeria, încercând să nu mor pe parcursul acestui proces.

Ce să le zic lui Mirmen și Carcea? 

Că beau alcool și conduc cu viteză, înjurând polițiști și fluturând valută în locuri dubioase.

Lui frate-to? 

Nimica.

Pe cine iubești mai mult: pe mine sau pe Cami? 

Pe nici una.

Bine, gata! Mulțumesc, Dari. Ai grijă de tine și de Pamfil! Să veniți sănătoși înapoi acasă că studentele de anul I nu-și găsesc nicicum locul… 

Meheh.

Să ne pupăm și să ne îmbrățișăm :* >:D<

>:D<

Citiți mai multe despre ”Turul Africii fără un motiv anume” pe blogul personal al lui Darius: jeg.ro

[scrollGallery id=12 thumbsdown=false]