unnamedFiecare femeie se naşte sub semnul frumuseţii, iar frumuseţea se descoperă, se învață, se cizelează, se asumă, se transformă, se transmite și se trăiește în fiecare clipă!

Din cei 15 ani de experienţă ȋn acest domeniu, pot să vă spun foarte multe poveşti şi vise, dar ceea ce contează este un rezumat simplu al unui drum plin de realizări şi emoţii. Am urmat Academia Blondy, prima academie din ţară care oferea titlul de hairstylist. Aceasta m-a făcut să ȋnţeleg că drumul meu ȋn viaţă este lumea esteticii, pasiune pe care am urmat-o ȋn toţi aceşti ani ȋn seminarii de specializare şi competiţii naţionale şi internaţionale, astfel ȋncât ȋn 2008 am luat marele premiu şi am ajuns să reprezint România la Campionatul Mondial de Coafură de la Berlin. Toate aceste realizari mi-au deschis oportunitatea de a deveni trainer naţional.

Orice vis şi orice pasiune are şi o parte raţională, iar pentru mine acestea s-au concretizat ȋntr-o licenţă şi un master ȋn Știinţe Economice, Strategii de Management şi Marketing ȋn Afaceri, studii urmate ȋn cadrul UBB Cluj. Am reuşit astfel să construiesc împreună cu asociatul meu, Raul Tișa, o poveste de suflet,  un atelier complet de frumusețe: Vestige – Atelier des Beaux Arts.

Proiectul Vestige cumulează experienţa noastră ȋn domeniul estetici, cuprinzând servicii complete de ȋnfrumuseţare, suportul unor branduri recunoscute din domeniu, colaborări cu unii dintre cei mai inspiraţi creatori de modă şi susţinerea unor profesionişti extrem de pasionaţi care dau atelierului o personalitate aparte.

Vestige LifeStyle, parte a proiectului Vestige, vă propun să fie o fereastră deschisă către lumea fascinantă a frumosului, să descoperim ȋmpreună secretele unui stil de viaţă plin de bun gust şi rafinament.