Summer Camp în mijloc de București

În plină vară, opțiunile părinților pentru a le găsi copiilor activități relaxante, dar și educative, sunt oarecum limitate. Cu atât mai mult în contextul de față, când în ecuație încap mai multe variabiale: disponibilitate, distanțare, protejare.

În acest sens, Écolage – prima școala de bune maniere din România pune la îndemâna părinților o opțiune care face cu ochiul. Se numește Summer Camp: Ateliere 10 – 13 ani, Ateliere 14 – 18 ani și are loc în mijloc de București, în perioada 20 – 24 iulie, între orele 18.00 – 20.00.

Summer Camp by Écolage este o tabară de vară altfel, care propune două ateliere: cel destinat copiilor între 10 și 13 ani, iar un altul pentru tinerii cu vârsta între 14 și 18 ani. Pentru prima categorie, printre activitățile propuse se numără „Dolce Far Pasta” – un laborator de creație care le propune copiilor descoperirea bucătăriei, din culise, alături de Alex Giurcan, „La Dolce Vita” – o sesiune de prăjiturile, alături de Daciana Sârbu sau „All the world’s a stage” – o sesiune de jocuri dedicată dicției, abilităților de storytelling și improvizației.

Cât despre atelierele pentru categoria 14 – 18 ani, acestea se desfășoară sub umbrela dezvoltării personale ale tinerilor, mai exact pentru descoperirea calităților și punctelor forte ale acestora, tehnici de comunicare, public speaking sau dezvoltarea calității de a fi asertiv. Toate sub îndrumarea trainerului specializat în comunicare, Corina Popescu.

Ambele ateliere se desfășoare la sediul Écolage, la câteva străzi distanță de Piața Romană. Pentru mai multe detalii, dar și pentru a vă înscrie, puteți accesa site-ul ecolage.ro.

Să vă fie vara relaxată!

No Comments Yet

Comments are closed