Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită

 

Zilele trecute, una dintre știrile care făcea înconjurul canalelor de media îl avea în centrul său pe un cetățean italian, în vârstă de 101 ani, supraviețuitor al celui de-al Doilea Război Mondial, al Gripei Spaniole, și mai nou, învingător al Coronavirusului. Citindu-i povestea, inevitabil, în mintea mea a încolțit întrebarea: Care este secretul? După ce anume se ghidează astfel de oameni care reușesc să aibă experiențe îndelungate și fericite, în ciuda tuturor adversităților? Așa mi-a revenit în memorie o carte citită acum ceva timp, care propune un răspuns la întrebarea de mai sus. Este vorba despre Ikigai, secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită.

 ikigai

 

Autorii, Héctor García și Francesc Miralles, au ajuns la ideea acestei cărți analizând, la rândul lor, întrebările de căpătâi, cele mai des enunțate în forurile noastre interioare: „Care este sensul vieții mele, ce îmi doresc cu adevărat, cum să trăiesc cât mai mult, cu pasiune și bucurie?”

Așa s-au oprit asupra unui cuvât misterios, din cultura japoneză: Ikigai. Acest concept, care se traduce prin „fericirea de a fi mereu ocupat’’ pare să fie responsabil de faptul că, în Okinawa, o insulă din sudul Japoniei, se află cele mai multe persoane centenare decât în orice alt loc din lume.

Potrivit locuitorilor din Okinawa, ikigai este motivul pentru care ne trezim dimineața, iar descoperirea lui oferă satisfacție, fericire și un sens vieții. De fapt, pe același principiu se bazează și logoterapia, curentul psihologic inițiat de psihiatrul austriac Viktor Frankl. Trecând prin experiența atroce a lagărelor naziste, Frankl constată că cea mai mare probabilitate de supraviețuire aparținea prizonierilor care aveau un scop bine definit, un țel de atins în afara lagărelor.

Misiunea de a ne găsi propriul Ikigai, combustibilul nostru existențial, este una care presupune atenție, dedicare, dar mai ales curaj și efort. Curajul de a ne autoanaliza cu sinceritate și efortul de a nu ne abate din drum atunci când el devine dificil. În carte sunt oferite mai multe instrumente necesare parcurgerii acestei călătorii la finalul căreia ne descoperim Ikigai-ul, dar dacă ar fi să rezum esența acestui proces, cred că citatul cel mai potrivit ar fi următorul:

Ikigai-ul se află la intersecția între acel lucru la care ești bun și acel lucru care îți place.’’

 

ikigai

 

Mâncați și dormiți și veți trăi mulți ani

Trebuie să învățați să vă relaxați.’’

Deși am putea spune că Ikigai este punctul central al unei vieți îndelungate, el reprezintă doar o parte dintr-un tot unitar, fiind completat de mișcare, alimentație sănătoasă și legături sociale puternice. Cei doi autori extrag din înțelepciunea rurală japoneză cele mai importante reguli în materie de dietă și exerciții fizice, împletindu-le frumos cu mărturii ale sătenilor centenari, din a căror experiență, noi, occidentalii cei mereu grăbiți și stresați putem învăța foarte multe.

În încheierea cărții, toate învățăturile sunt comprimate frumos în 10 legi ale Ikigai-ului, pe care le împărtășesc cu voi, în speranța că ne vor aduce măcar cu un pas mai aproape de o viață mai plină de sens și mai fericită:

  1. Fii mereu activ, nu te pensiona niciodată.
  2. Privește lucrurile cu calm.
  3. Nu mânca pe săturate.
  4. Înconjoară-te de prieteni buni.
  5. Fii în formă pentru următoarea ta aniversare.
  6. Zâmbește
  7. Reconectează-te la natură.
  8. Fii recunoscător.
  9. Trăiește clipa.
  10. Urmează-ți Ikigai-ul.
Burciu Adina
Burciu Adina

Self-discipline Admirer. Poetry Lover. Writing Enthusiast.

No Comments Yet

Comments are closed