Pentru al doilea an consecutiv, Ladies in CyberSecurity reunește specialiste și experți, din industria de securitate cibernetică și nu numai, pentru o conferință de o zi. Scopul acesteia este susținerea femeilor care vor să-și construiască sau să-și dezvolte o carieră în domeniu.
Pe 26 martie, la Impact Hub Bucharest, lideri locali și internaționali vor ține prezentări practice pe teme esențiale din domeniul securității cibernetice. De asemenea, ele vor împărtăși propriile experiențe, provocări și abordări pe care le-au folosit în decursul carierelor.
Printre speakerii evenimentului se vor număra: Ljubica Pendaroska – Consilier al Ministerului de Externe al Republicii Macedonia de Nord (numită în 2019 una dintre cele mai influente 50 de femei în securitatea cibernetică din Europa), Grațiela Magdalinoiu – Președinte al ISACA România și Dumitra Dragoș – Threat Hunter la CrowdStrike.