Cod roșu de plasmă și sânge

Asociația Română a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare trage un nou semnal de alarmă privind o nouă criză de imunoglobulină care amenință România. Asociația cere autorităților române modificarea legislației și investirea în infrastructură specializată pentru ca această criză iminentă să nu mai afecteze viețile bolnavilor.

Ionela

În cadrul unei conferințe de presă organizate la București, membrii asociației, împreună cu rudele unor pacienți cu imunodeficiențe au discutat despre măsurile pe care statul român ar trebui să le ia pentru a rezolva problema imunoglobulinei.

Potrivit acestora, în 30 de ani de la Revoluție, statul român a fost incapabil să pună la punct sistemul național de transfuzii astfel încât să se reușească o colectare eficientă a plasmei umane pentru producția de medicamente.

În Uniunea Europeană spre exemplu, se colectează în medie 22 de litri de plasmă la fiecare o mie de locuitori. Statele cu cele mai mari rate de colectare sunt Austria, Cehia și Germania – state în care atât colectarea cât și procesarea plasmei este făcută de companii private. Alte țări au venit cu soluții și au înființat parteneriate public-private, astfel încât companiile private colectează și procesează plasmă pentru sistemul de stat. La polul opus se află România, unde în prezent plasma recoltată se utilizează doar pentru pacienții care au nevoie de plasmă integrală. Surplusul nu poate fi oferit pentru producția de medicamente din cauză că nu respectă normele europene.

ionela 2 (1)

Reprezentanții Asociației Române a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare spun că în lipsa unei investiții rapide în infrastructura medicală, România va fi din nou afectată de o nouă criză a imunoglobulinei la începutul anului viitor, în contextul în care de la 1 ianuarie 2020 ar putea fi aplicată din nou taxa clawback, care este momentan suspendată. Reintroducerea acestei taxe i-ar determina pe producătorii și distribuitorii de medicamente să își retragă produsele de pe piață lucru care va determina o nouă criză de imunoglobulină.

Conform datelor unui sondaj CURS, 22% dintre români ar fi dispuși să doneze plasmă, iar aproape 80% dintre ei sunt de părere să asigure plasma din resursele pe care le găsește pe piața internă.

No Comments Yet

Comments are closed